sâmbătă, 31 mai 2014

Ani pictati in nuantele unor cuvinte

Primul meu jurnal dateaza inca din liceu. Eram prin clasa a X a cand am simtit nevoia pentru prima data sa scriu despre ceea ce traiam la scoala. Erau cuvinte scrise cu atata sinceritate incat recitirea lor se facea cu lacrimi. Apoi, in timp, am descoperit ca aceasta era o buna terapie. Intensitatea intamplarilor trecute se estompa in timp si tragismul se transforma  in zambet si apoi era inlocuit de nostalgie.

A venit perioada facultatii. Se observa clar influenta asupra scrisului a cartilor citite, a jurnalelor pe care le devoram, a iubirilor traite. Sunt pagini scrise atat la persoana I cat si la a III a. Cred ca e perioada cand am scris despre iubire, dezamagire, politica, prietenie, tristete, dezgust, infrangere. E un volum de suflet al meu pe care-l recitesc uneori cu surprindere, cu invidie si cu mult dor.

Am inceput scrisul in blog cand statutul meu s-a schimbat: am devenit mama. La inceput toate postarile erau doar raportari la programul meu si al copiilor, apoi, incet, incet......baietii cresc si se observa ca imi recapat independenta scrisului. Ma apuca iar nostalgia. Azi m-am uitat mult la poze cu ei mici, la niste montaje facute de mine cu ei.........vai ce dor mi-e de primii pasi ai lor, de perioada gangurelilor, de prima zi de gradinita. dar toate acestea au fost demult.

13 august 2003
Jurnalul - este o modalitate de a surprinde fizic timpul.Chiar daca poate sa te infricoseze banalul pe care-l descoperi de-a lungul anilor, chiar daca poti anticipa lipsa unor perspective in viitor, undeva, acest jurnal personalizeaza un timp personal, al stapanului de jurnal.
Jurnalul- o operatie fara anestezie, care doare, dar iti face bine!
Jurnalul te face sa fii vesnic treaz, atent. Atunci cand scrii trebuie sa fii atent, sa ai  forta de a asterne pe hartie anotimpuri ce se transforma in ani pictati, in nuantele unor cuvinte.          

vineri, 30 mai 2014

Exista meserie mai frumoasa decat aceasta?

La inceput e toamna, care vine dupa o vara fierbinte cand libertatea e totala, doar pentru leneveala, vacanta, joaca, vise, planuri....si se termina brusc: incepe scoala!
In sufletele mici se strecoara miile de intrebari.....ce-o fi scoala, de ce se vorbeste atat de mult despre ea? Ce inseamna de fapt adio gradinita, voi mai avea voie sa vin la dna educatoare, ce inseamna sa stai la scoala, de ce voi avea uniforma, de ce va trebui sa invat, de ce voi da test, de ce....de ce....?

E toamna....acea zi cand incepe scoala, ziua in care copiii, devin elevi, cand brusc se da verdictul: de azi esti elev.....trebuie sa fii, trebuie sa te comporti.....ce-o fi in mintea lor si sufletelul lor mic?
 Tin minte si acum, prima mea zi de scoala si au trecut sincer cativa ani buni: acel buchetel mic de tufanele si cele doua carti magice care nu si-au mai schimbat niciodata denumirea:abecedarul si matematica ne asteptau pe banca....toti elevii din curtea scolii  erau galagiosi, povesteau aventurile verii duse, in noianul cu amintiri, si noi, bobocii care eram atat de mici....

Si lunile trec, unii se adapteaza statutului de elev, altii raman ca niste pietre neatinse de trecerea vremii, altii jongleaza ca niste veritabili actori intre miile de masti cautand rolul cel mai bun.....

Si asa se naste a doua familie: cea de la scoala! Profesorii devin confesori, salvatori, duhovnici, psihologi, savanti, mama sau tata; colegii se transforma in fratii sau surorile pe care unii, poate nu-i au nici acasa.

 Pentru altii scoala devine inchisoarea vietii lor. Nu inteleg nimic din ce li se intampla, e un chin, o pedeapsa pe care trebuie sa o traiasca an de an, pana la ultimul clopotel!


Si asa trec anii....pentru unii multi, pentru altii putini. Pentru unii, cu coronita la final de an scolar, pentru altii la fel cum au inceput - fara pic de emotie!

Si apoi vine din nou inceputul verii.....sfarsitul anului scolar. Ce moment, ce bucurie!

Pentru unii certitudinea ca se vor revedea la toamna, pentru altii promisiunea "nu am sa te uit niciodata".......iar pentru noi, dascalii, cei care i-am urmarit din umbra....emotiile sunt mai mari ca niciodata: puiul mic si speriat care a pasit pentru prima data pe poarta scolii, la 6 ani, cand nu putea sa-si duca singur ghiozdanul, acum te priveste de sus ca te-a depasit in inaltime, si zambeste usor, ca a inceput sa-si mascheze emotiile,  are 18 ani si e mare.....Si tu ramai in curtea scolii privind spre poarta, cum clasele absolventilor din acest an pleaca, curtea se goleste, noi ne privim unii pe altii.....au terminat!

Curtea ramane goala, cataloagele se pun in rastel si ne ramane din nou o vara sa ne recompunem pentru o noua generatie cu care ne vom intalni la toamna.
Spuneti voi: exista meserie mai frumoasa decat aceasta?

Sfarsitul- nu-i decat un nou inceput!


vineri, 23 mai 2014

Covorul rosu sau mocheta?

Cateodata gandurile se amesteca cu sentimentele, rabufnesc toate o data si te gandesti oare cine-i nebunul si cine are nevoie de terapeut in toata povestea asta?

De-a lungul vietii mele, chiar de mica am asistat la primiri grandioase, oficiale, cu protocol ca la Casa Alba. La 10 ani stiam sa asez o masa  ca la carte singura, cu ochi critic, ca de soacra, fara sa-mi mai spuna nimeni "lipseste asta....sau cealalta de pe masa".

Am invatat ca ierarhia trebuie tratata ca atare, dar asta nu trebuie sa-ti dea un sentiment de umilinta in fata celor mari sau cu functii, ci sentimentul ca esti in preajma cuiva de la care ai ce sa inveti.

Am avut si eu momente de revolta adolescentina in care viata mea as fi vrut sa se fii petrecut intr-un anonimat sublim. Am descoperit prin facultate viata din catunele din Apuseni (nu-i frumos, dar i-am invidiat pe acei oameni care nu aveau multi vecini, nu erau cineva, iar toti cunoscutii lor se rezumau la :rudele de gradul I, II, III....fini si 1-2 vecini de pe cealalta colina)

Am descoperit de curand ca primirea vizitei "cuiva", ca asteptand pe "cineva" naste diverse sentimente si trairi.
Am fost invatata ca daca primesti pe "CINEVA", daca vine acel cineva, trebuie sa te comporti conform ierarhiei si protocolului, trebuie sa fii sfios, modest si deschis la sansa care ti s-a dat sa fii atat de aproape de o persoana de la care ai ce sa inveti. Si am fost atat de aproape de oameni, incat intalnirea cu ei mi-a schimbat destinul.

Ei, dar nu-i chiar asa....vizitele se pregatesc cu asternuturi noi, cu camera din fata aerisita, in care intra doar musafirul, gazda ramane in prag sa nu murdareasca. Avem in genele noastre ceva slugarnic, fals, pregatim mastile cu mult sarg si le schimbam in functie de interesul personal. Suntem cameleonici cu o perfidie pana la paroxism.

Da! Da! Comunismul a lasat urme adanci in personalitatile unora! Si dilemele ii macina: sa intind sau sa strang covorul rosu sau merge si iuta? :)

vineri, 9 mai 2014

E furtuna iar.........dar coafura rezista!

Pastreaza-ti calmul, dimineata cand toata lumea e indispusa ca, iar e dimineata si e luni si nu e wkend. Atunci cand lucrurile puse la locul lor au disparut pur si simplu si nu a fost nici un martor sa ne dea vreun detaliu pe unde ar putea fi.....dar mama are deja si calitatea de detectiv si daca trag usor perdeaua, sigur acolo gasesc marul discordiei (acel lucru pe care-l cautam deja innebuniti de 10 minute).
Stai calm cand vin scadentele.
Pastreaza-ti calmul cand esti la scoala si spui de 100 de ori un lucru si te ignora sau chiar iti spun in fata "va stresati degeaba"!
Stai calm in fata unor ineptii si cerinte!

Asa ca pe langa respiratul adanc, numaratul pana la 10, crima pe care tocmai am savarsit-o in gand, cu un scenariu de Oscar raman 10 reguli de aur, daca va tin nervii sa le aplicati:

1. Nu tipa la copil atunci cand el e furios
 2. Nu incerca sa discuti rational cu un copil care este in mijlocul unei crize de nervi, isterie sau furie 
3. Trebuie sa fii atent la reactiile tale fizice
 4. Evita cat poti sa iti lovesti copilul
 5. Abordeaza diferit copiii foarte mici cand sunt furiosi
 6. Nu face o scena in fata lui
 7. Pedepseste-i purtarea gresita, nu furia 
 8. Nu aplica pedepse foarte severe
 9. Ia o pauza
 10. Cand esti nervos, da raspunsuri care pot servi drept model pentru copil 

Si dupa ce ai aplicat cel putin jumatate din regulile de mai sus sigur stima de sine este la maxim, linistea s-a instalat in casa, copilul e fericit, facturile s-au platit singure, seful e incantat de ultimul raport pe care i l-ai trimis!Iar tu esti Zen, ti-ai pastrat calmul!
 

joi, 1 mai 2014

Ploaia

Ploua...dintr-o data ai impresia ca asisti la o inmormantare. Totul e trist, funebru, incercanat. Picurii de ploaie sunt lacrimi varsate dupa raposat; te crucesti si nu-ti vine sa crezi ca a plecat. Ziceam candva ca n-am urat, ca nu urasc, dar am uitat ca te urasc pe tine ploaie- grea ca un pacat de care nu mai poti sa scapi si-l porti atunci cu greu in suflet sperand ca intr-o zi va fi uitat, de nu cumva iertat.

"Imperativa si sonora ca un final de tamburina, cand fulgere vagabonde te prind si-ti sfasie vesmantul, cobori spre noi cu lacomia pagana, calda si felina a unor buze patimase, ce-ar saruta intreg pamantul....ploaia" I.  Minulescu