vineri, 27 noiembrie 2015

Iubita unui singur anotimp

      Intr-o alta viata promit solemn ca am sa iubesc frigul, ploaia si iarna care sta sa se astearna la picioarele mele. Dar lasa-ma in viata asta sa iubesc un singur anotimp, sa fiu monogama, si nu ma obliga sa gasesc in fiecare, calitatile unui iubit. Fiecare anotimp e diferit, iar eu nu ma pot imparti in patru. Vreau sa fiu iubita unui singur anotimp:vara. Sunt fiinta solara care straluceste sub razele soarelui.
Acum cand zilele sunt incetosate, ude, reci si neprietenoase, le port cernita.

miercuri, 4 noiembrie 2015

Adevaruri, minciuni = realitate

Baietii cresc si tot mai des avem discutii pe diferite teme: sensul unor cuvinte, reclame TV, atitudinea cuiva intr-o anumita situatie.....am devenit un reper al adevarului. Multe discutii se termina cu  "tu crezi asta?" Tu ii crezi?"
Pe langa serialele lor de desene, toti 3 urmarim Master Chef si Visuri la cheie. Mai ales Dragos! L-a prins emisiunea cu toate etapele ei: de la povestea emotionanta a cazului pana la finalul fericit in care casa arata "de lux" dupa parerea lui.
Intr-o zi rasfoind facebookul ochii imi cad pe un articol, cum ca aceasta emisiune ar fi o facatura, ca a fost un caz, care a ramas doar la stadiul de filmare intr-o casa renovata, dar nu a fost a lor! Nu stiu daca e o stire adevarata, nu mai cred in ce scrie presa, cu atat mai putin ce apare on line, dar....daca e adevarat? Ce ar zice Dragos daca ar afla ca acei oameni carora li s-a promis ceve, carora li s-a indeplinit un vis, in fata ochilor lui nu-i decat o minciuna...?

luni, 2 noiembrie 2015

O zi de doliu national

Nu prea scriu despre durerile mele sufletesti. Mi se pare o durere prea a mea sa o descriu in public, fie el jurnal, blog sau destainuire. Dar acum nu mai e doar durerea mea, e a Romaniei, a tuturor celor care empatizam in aceste momente cu cei care au trecut prin tragedia incendiului din Clubul Colective- Bucuresti. (sunt 62 de morti si vreo 140 de raniti internati)
E doliu national si atatea sentimente imi strang inima. In toate aceste zile David a fost cu noi si si-a pus o multime de intrebari incercand sa-si finalizeze puzzelul din capul lui.
-Mama, asa-i ca in 10 (ideea e ca acum 10 zile) au fost amendati ca nu aveau reparat totul?
-Da, asa-i!
-Si i-a durut in cur de amenda!
-Exact!
_Daca ar fi reparat, azi nu s-ar mai fi aprins!
Mintea unui copil de 7 ani a inteles mai bine decat adultul ca....."daca....atunci...." Acum e prea tarziu sa mai dai timpul inapoi pentru cei 30 de morti! Dar putem invata din asta ca suntem responsabili:pentru noi si pentru ceilalti.
Daca eu imi invit prietenii la mine acasa ma asigur ca ei sunt in siguranta! Oare cati operatori de servicii se gandesc la siguranta clientilor lor?
      Orele trec, e tot doliu national....lumanarile si florile se aduna la locul tragediei....Ma pun in pielea parintilor care-si vor ingropa de maine incepand, copiii (cei mai multi sunt tineri) si ma cutremur. Nici nu pot sa ma gandesc cum ar fi daca...Si baietii vor fi mari si vor pleca sa se distreze in cluburi, la terase, concerte. Nu vreau sa innebunesc in acele cateva ore asteptandu-i, ci vreau sa-i stiu in siguranta, fericiti oriunde ar fi.
David urmareste pe burtira statistica. Numarul mortilor creste, se modifica numarul internatilor si ma intreaba:
-Mama numarul mortilor poate sa scada?
-Nu! Mortii nu mai pot invia! Imi dau seama ca nu intelege ce inseamna a invia si ii spun ca nu se mai pot face bine!
-Dar nu au fost oameni niciodata morti si apoi totusi s-au facut bine?
Imi dau seama ca stie ceva de coma, probabil a auzit vreo poveste, dar e asa de complicat sa-i explic...incat ma intreaba:
- Unde vor pleca toti?
- La ceruri!
.......................................................