miercuri, 30 august 2017

Zile senine de concediu

    
E acel ajun in care toata casa freamata, de energie, stres, emoții, neliniște....mâine plecam in concediu. Bagajele stau aliniate ca în gara de-a lungul peronului si abia aștepți să auzi șuieratul trenului, să le apuci grăbit si să te îmbarci. Anul acesta, ca in fiecare an am exagerat cu bagajele si am jurat că în viitor fiecare are dreptul la o singură geantă, ca la avion. Băieții s-au certat că nu mai încap, portbagajul sufocat...anul viitor alta strategie!
       Si pentru că imaginea familiei nu este completa fără un cațel, o pisică sau purcel, în inghesuiala bagajelor a intrat si Thomas, care și-a petrecut vacanța la bunici, alaturi de sora si mama lui. Când nu ai de lucru, iți faci de lucru. 😁
       Drumul până la Marea Neagră e cumplit, oricum o dai, o faci, împarți sau socotești. Si totuși varianta cu oprire la jumatea drumului pentru incarcarea bateriilor e ideală. Chiar dacă băieții au crescut e încă dificil să supraviețuiești atâtor de ce-uri, dar unde, cât și mai avem mult? Mi-am construit un mecanism de autoaparare în care doar mâinile nu se opresc din cautat, dat, servit, pus, scos, ca doar tu știi unde le-ai pus!
       Concediul e acea perioadă în care îmi propun să fiu Zen, să simt, să caut, să cunosc, să rețin....și n-ai cum să uiți
-
prima zi de plajă a copilului care s-a umplut din vârful urechilor, până în vârful tălpilor de bube. Cum să uiți cum farmacista a bătut în retragere și s-a refugiat în spatele tejghelei când l-a văzut 😁Nu e prima dată când vacanțele noastre încep cu un episod de alergie sau se încheie, dar înveți să te distrezi cu toate bubele fiecăruia😁
E al treilea an la mare, sunt 10 zile care trec atât de repede, nu ratăm nicio secundă și cu toate acestea minutele zboară, zilele trec și tot ce-i frumos se termină. Rămân amintirile, miile de poze, întâmplările amuzante de care ne vom aminti mulți ani de acum în acolo.
Si cum să uiți de Ariciu, Oz Demir, Durankulac?

joi, 13 iulie 2017

Viața văzută prin fotografii

    

    
Îmi propun în fiecare vară să scot poze pe hârtie, să fac selecție și să le grupez în etape, evenimente, stări...ca apoi să mă pierd în amintiri, înduioșări și vise.
Doamne și azi imi amintesc când l-am ținut pentru prima data în brațe pe Dragoș....primul meu copil, pe care credeam o fracțiune de secundă că nu o să-l am, prima dată când l-am văzut pe David atât de diferit de Dragoș, atât de altfel, de ce știam eu că înseamnă un copil timp de doi ani.
Torturi....de nuntă, de botez, tăiatul moțului, aniversare după aniversare, cu zâmbete, mai obosiți sau mai frech.
Buchete de flori, primite de mine, oferite de băieți la început și sfârșit de an școlar, cu multe flori culese de peste tot sau surprinse doar in poze. Îmi plac macii, dar ofilirea lor mă întristează enorm și nu îndrăznesc să-i rup.
          Ca apoi să mă pierd în răsărituri și apusuri de soare. Răsărituri la malul Mării sau de după deal, apus în spatele unei case sau rostogolit în Dunăre.
          Străzi. Am o slăbiciune pentru străzi, mai ales pentru cele pe care calc pentru prima dată sau pe cele, pe care le regăsesc după ani și încerc să retrăiesc în închiderea pleoapelor, anii trecuți.
         Ape...Marea, Doamne cât îmi este de dragă, albastră, smarald, verde, tulbure, liniștită și agitată, în spume și valuri, râuri de munte, reci și limpezi care îți ostoiesc setea în verile toride, bărci și vapoare....sigur aș fi făcut Liceul de Marină dacă eram băiat. Terminasem clasa a VII a și eram la Severin, deja eram mari și în grupul copiilor care ne adunam seara, pe răcoare se vorbea de liceu. Unii erau deja liceeni și povesteau cu încântare ce frumos e la liceul lor, alții visau să ajungă acolo, iar un baiat povestea că va "da la Marină, la Orșova". Povestea cu atâta pasiune despre ce va deveni, și îl invidiam atât de tare, că poate să facă ceea ce își dorește. In acele vremuri fetele nu aveau acces la liceele militare.
       Mese, cu farfurii aranjate ca la carte, cu meniuri de restaurant sau de casă, momente care îți amintesc că nevoile primare au nevoie și de atmosfera creată, că    nu e totuna să arunci ceva la repezeală sau să pui ingredientul secret (iubire). Mama, de ce le faci atât de bune, spune-mi sincer ce ai pus în ele? Simplu, iubire! (din conversațiile cu Dragoș)
       Animalele....caței, pisici, vai cât le ador, așa cum sunt ele, abia dacă le auzi când se furișează dintr-o cameră în alta sau când pregătesc câte un atac, cu zgârieturi și mușcături, cu torsul lor, arătându-ți cât le este de bine, cu joaca lor, atunci când au chef și tu ai de lucru. Prieteni care nu te trădează!
       Băieții cocoțați pe un morman de pământ, căzuți cu fundu-n baltă, bucurându-se de prima bicicletă sau fluturându-mi mâna, în semn de salut sau altfel spus conduc cu o singură mână! Mânjiți pe obraji în lunga și obositoarea deprindere de a mânca cu lingura și furculița.
       In uniformele de Cercetași și bagajele, în care am devenit expertă.
       Locuri și oameni pe care îi întâlnești o singură dată în viață și care îți rămân in suflet pentru toată viața, la care te gândești din când in când, oare ce mai fac și cum o duc?
Cafele și căni...momentele mele, în care îmi pun ordine în gânduri, în care îmi încarc bateriile (deși dna dr a zis că mai bine să moțăi 15 minute decât s îmi biciui organismul cu încă o cafea) dar mi se pare o activitate de vârsta senioratului, să moțăi. Imi aminteste de dna László care moțăia în fața televizorului, în timp ce Tanti bodogănea "doarme pe curentul meu, parca ea nu ar avea casa ei" Moțăia o repriză de știri, schimbau doua, trei bârfe și pleca revigorată acasă.
Cafele negre, cu lapte, cu înghețată sau cu frișcă, cu lămâie în migrene cumplite, băute singură, cu gândurile mele sau cu prietene.
     Nunți....a noastră, a altora, nuntași sau nași. Ipostaze ce vor rămâne memorabile peste ani, băieții în baltă, băieții cu ochii măriți după porumbei sau cu gura căscată la aceeași scenă.
Internări în spital, cu griji și gânduri....
Tunsori și culori de păr.
       Orașe și sate, blocuri și case, grădini și parcuri....îmi place mirosul de iarbă cosită, de gard viu tuns, de rondouri jilave, de trandafiri înfloriți, petunii colorate și flori de piatră întinse printre pietre. Clădiri ce duc in spate, sute de ani, unele încă în picioare sau  renovate, altele în paragină de-ți inspiră milă și lacrimi, cetăți ce duc povara anilor de lupte și senzori de mișcare pentru generațiile noi.
       Artiști și festivaluri, mai ca la tara, cu mici și muștar, la tarabele din imediata apropiere sau cu ștaif, cu covor roșu la intrare.
Iar derulez miile de poze și nu mă pot hotărî pe care să le scot pe hârtie.....

marți, 13 iunie 2017

12 iunie!

12 iunie e despre bucuria verii, despre un tort de casă, o cafea pe terasă, o masa la restaurant, o rochie și sandale! Nu îmi pot imagina cum ar fi ca ziua mea sa fie iarna :)
E despre cadourile pe care le pregătesc băieții și planurile dincolo de ușile închise! Despre copiii mei de la școală și tortul primit de la ei...
E despre viață, cu bune și rele, cu zâmbete și uneori lacrimi, dorințe, planuri și reușite! E despre multe sentimente, că intr-un joc de carusel! E despre cea fost și curiozitatea despre ce va urma! Oamenii dragi de lângă mine, care sunt prezenți indiferent că-i soare sau furtună!
Mulțumesc pentru toate acestea!

joi, 1 iunie 2017

Una din cele 365 de zile alături de ei...La mulți ani, năzdrăvanilor!

       

Dacă nu ați fi voi, cred că viața ar fi pustiu, vorba cântecului!
Profităm de zilele libere și alegem destinația perfectă pentru relaxare: o plimbare prin gradina botanica din Jibou.Ce poate fi mai potrivit decât frumusețea florilor in prima zi de vară, de ziua copilului?! Vizităm gradina botanica, superbă, toți încântați, urmează popasul pentru prânz, încărcarea bateriilor pentru următorul obiectiv.
       Nu știu de ce, dar în orice local mergem, baia e punctul de atracție, cu sau fără motiv😀al băieților! Mergem să ne spălăm pe mâini, înainte de masă, după masa, în așteptarea meniulului, a notei de plată.... Și așteaptand ​ nota de plată, contemplând niște petunii superbe, îmi fac un calcul că au trecut cam multe minute de când cei doi zăbovesc la baie!... Ăștia fac ceva, trage Cristi concluzia gândurilor mele... Oricum am, și eu de mers la baie... Intru...o dna bondoacă cu coada unei linguri în mână sfredelea de zor, broasca ușii; alta întărea " am chemat-o pe contabilă, să vină cu o cheie", nu-mi mirosea a bine, scena 😁
De dincolo de ușă, două voci cristaline "ne-am blocat, nu putem deschide ușa" Vaaai sunt băieții mei!😀 Noroc de baie cu hol mixt! Un tânăr se uită la mine: să vă ajut? Dacă puteți....se urcă pe sus, sare in cabină și eliberează  fiarele😂😂 Tu ai închis! David a închis și dacă ai știi cât era de relaxat ( declarație Dragoș)
 Simți cum relaxarea te cuprinde: copiii tăi tocmai au fost eliberați după ce se încuiaseră singuri în baie!
Nu zic nimic, e doar amiaza primei zile, din cele cinci libere!

luni, 24 aprilie 2017

Alegeri, decizii, nopți albe!

      De aproape 18 ani lucrez cu adolescenți, de aproape 11 ani sunt părinte. Sunt convinsă că am luat decizii greșite, unele salvatoarea, altele care au trecut cu vederea, unele se vor vedea peste ani, când nu mai poți face mare lucru...E atât de greu să fii părinte, vorba mamei, ești un fel de prim ministru, managerul câtorva ministere vitale pentru copilul tău!
       Alegeri, alegeri, decizii, mod de viață! Și toate acestea în această viață! Dacă ar fi mai multe, ar fi mai ușor de îndurat câte un rateu.
        Au murit doi copii alpiniști profesioniști prinși intr-o avalanșă, după atenționarea salvamontiștiilor de avalanșă de nivel5, însoțiți de tatii lor. Acești copiii dețineau recorduri mondiale de vârstă, de escaladări, la 12 și 13 ani!
        Mi-e frică ... dar scriu repede în jurnal să nu uit și să îmi revin când acționez din vanitate cu copiii mei.
          Începe sezonul scăldatul, iar își iau apele tributul. E cald, atmosferă de vacanță, cu marea zbuciumată, cu steagul roșu ridicat și salvamarii​ fluierând mai ceva că sirenele să nu se mai intre în mare! Tați cu prunci după ei, siguri pe ei "sunt eu aici, știu ce fac"! Mame rămase la mal își frâng mâinile, se agata de salvamari "nu-i lăsați"!
       Molluri- joacă, cățărări pe scările rulante, pe bări...Un domn de la paza: "nu-i voie, poți să cazi" Dintr-o cabină de probă "e cu mine, lăsați-l" asigură părintele, siguranța copilului!
       La rând la hipermarket: doi frați in spatele nostru urcă, coboară, trec, se înghesuie, aruncă unul altuia o șapcă cu cozoroc, care trece razant pe lângă fata mea! Părinții relaxați, e început de weekend!
      Asistent la olimpiada națională de biologie: 3,80 puncte la proba practică ( noi nu am lucrat cu microscop, nu am știut) lacrimi și suspine. A doua zi alti copii aceleași lacrimi: 9.80...9,60... prea puțin, vor locuri asigurate la medicina, sunt deja a XI a au pierdut o șansă, le mai rămâne sansa din clasa a XII a, un an de muncă s-a dus!
        O participantă e internată cu o infecție la picior și a solicitat susținerea probei în spital! Cu infecția respectiva a venit de acasă, părinții știind. Ce randament a dat acel copil, care leșinase de durere în ajunul probei?
        Discutam la clasa a XII a despre drepturi incălcate. "Mie mama, mi-a încălcat dreptul de a lua carnetul pentru motoare. Când voi fi pe banii mei nu o mai interesează" E aceeași elevă, mămica unui bebeluș de 6 luni.
         Diriginta clasei a IX a, o eleva, însărcinată în semestrul II! De vorbă cu mama, eu cu o mie de întrebări în cap: fata minoră, tutelă, tribunal, școală..
-Si dvoastra, cum sunteți, mai puteți, cine va susține?
-Ah! Eu sunt bine, un  picior mă doare!
         În tot acest iureș de trăiri, decizii, responsabilități, consecințe e foarte greu să fii părinte! Oare câtă libertate să lași, cât să interzici? Cât să forțezi din ceea ce vrei tu, cât să accepți din ceea ce vor ei? Cât e succesul tău, cât e al lor? Vor sa fie ca tine? Nici nu concep sa ajungă așa! Decizi, e prea greu, te răzgândește, e mai bine, dar parcă e mai puțin! Oare nu am cedat prea ușor?
         Vrea să intre intr-un grup, are nevoie de probe, pentru dispensă de vârstă! Trece o probă, două, trei....poate renunța! Nu! E admis și intră în ceata! De ce l-am lăsat? Pentru că și-a dorit, pentru că "e viața mea, mama"! Se dezvoltă frumos, îi face bine, suntem relaxați după trei ani!
          Vrea motocicletă când va fi mare.... da, din banii tăi!
           Greu, greu să fii părinte!


luni, 3 aprilie 2017

Cand magnolia infloreste...

Cand magnolia infloreste iti dai seama ca a meritat sa astepti o iarna intreaga minunea florilor roz!Cred ca am scris si voi mai scrie, ca imi plac strazile.
Magnolia aceasta e la intrarea in cartier, prima casa. Parca iti zambeste in fiecare zi la plecare si cand te intorci de la serviciu, apoi va urma caprifoiul, pe care il ador, iar trandafirii vor exploda in mii de nuante in vara, pana va cadea prima bruma!

miercuri, 29 martie 2017

112

     Zi de sâmbătă, prea frig să fie primăvară, mult soare să nu cedezi tentației să ieși cu bicicleta! Plec cu David spre benzinărie să îi umfle roțile la bicicleta! La capătul străzii un domn cam de 75-80 de ani se apropie de noi
-Va așteptam, vreau să ajung acasă în Cluj Napoca și nu știu pe unde să o iau!
-Nu știți stația de autobuz?
-Nu știu unde sunt!
!?!? Cum să il ajut?
Intre timp îmi povestea o întâmplare puțin credibilă!
-Ajutati-ma!
Sun la 112, în condițiile în care nu era țipenie de om pe stradă! Îmi redirecționează apelul spre poliția BM și începe un dialog:
- E băut? E lovit?Are bagaje?E agresiv?Nuuuuuu!
-In condițiile astea nu era îndreptățit apelul la 112!
-Alta dată am să țin cont, dar daca tot vorbim dați-mi o idee cum să-l ajut?
-Trimitem un echipaj să il luăm și să verificăm, dar vă dați seama că " il băgăm în mașina poliției și il ducem la secție și noi nu suntem mijloc de transport în comun"
-Daca nu puteți, nu veniți!
- Ba da, că nu poate rămâne pe stradă!
Au venit, dar m-a pus pe gânduri situația asta!
Intr-un alt context apelul la 112, ne-a salvat de o șicanare și amenințare în trafic! S-au mobilizat ca la carte, au organizat filtru și i-au prins!

duminică, 5 februarie 2017

Și bine și rău!

Copil, în pragul adolescenței prind Revoluția din 1989 sau ce-o fi fost ea, buimăcită, de ce știam că trăisem, de ce puteam înțelege în acele zile și tot atâtea speranțe de ce va fi.
A trecut, au trecut anii și adolescența și studenția, cu Pacea de la Costești, și intrat în învățământ și prins cea mai lunga greva generala de 5 săptămâni și iar mai trec niște ani, mai cade un guvern, se mai instalează unul și tot așa.
2017 ... patriot, mândru că ești român, să lupți până la capăt, corupție, nu sunt bani, se amână termenele, promisiuni, dezamăgiri, instabilitate, neputință, nu poți face niciun plan, că nu se știe ce va fi mâine.
Proteste, manipulare, speranțe, Dragoș și David întreabă " e bine, e rău?" Citiți! Mult, mult și analizați și când veți avea o părere proprie, argumentată alegeți calea!
După câteva minute Dragoș revine " eu cred că e și bine și rău!

joi, 12 ianuarie 2017

Cănile, pasiunea mea

Bautul cafelei mi s-a părut întotdeauna foarte interesant. Există un ritual, nu merge oricum. De mică am aflat ce înseamnă cafeaua. Era scumpă tare și țineau la ea ca la ochii din cap și nu știu cum se făcea că din când in când, mai răsturnam, noi copiii, în harjoneala sau neatenția noastră sau a celui care lăsa la îndemână, în calea noastră câte o cană de cafea pe jos. Vai ce pierdere! Nu numai că era scumpă cafeaua, dar  nici nu se găsea.
      Nu mai știu când am băut prima cafea, clasa a VIII- a , a IX a? Dar oficial și fără întrerupere din clasa a XII a, o cafea pe zi, că după, au fost nenumarate, în funcție de împrejurări, locație, parteneri. Probabil îmi place cafeaua pentru ca ador canile, la fel cum îmi plac instrumentele de scris. Le aleg cu grija, nu pot bea din orice cana...Fixuri, domnule, ar spune unii!
      Aveam o perioadă, când orice cană nouă intra în casă, o revendicam, devenea "a mea". Cu toate că am fixuri la cana din care beau cafeaua, îmi achiziționez frecvent căni noi și trec de la una la alta, toate devenind în timp favoritele mele și mai ales "cănile mele".

luni, 9 ianuarie 2017

Ratatouille și fratele lui

   

  Ratatouille si fratele său au descoperit pasiunea pentru gătit. Din master cheful casei am ajuns un biet ajutor de bucătar, care cu inima strânsă admira cum surprizele anunțate de cei doi prind contur.
Așeaza-te pe canapea, că gătim noi! Cartofi prăjiți, pâine prăjită și ceai!Se aud sunete înfundate, se scot tavi, ca  la marile restaurante, cade un ou pe gresie ( mare lucru, in orice victorie sunt și erori) bine că nu gătesc cu șofran :)
Pâinea prăjită e a la carte ( cu unt, cu usturoi, cu ce îți dorește sufletul)
Cartofii sfârâie in tigaie, ies perfect, că doar au fost întorși cu trei ustensile.
Feliile tot mai rumene, incerc și eu o sugestie: cred că ar trebui sa dai pe 3, că miroase ciudat! Nuu, e pe 2, dar se arde o felie! Nu mai iese!
Fumul fin învăluie casa, ușa se deschide larg să pătrundă cele 12 grade cu minus, care crează o nouă bucurie bucătarilor:
Wau gheață carbonica! Uraaaa, avem gheață carbonica!
Tăvile se distribuie:mamei, tatălui!
      Se poziționează în fața ta și încep: cum e? reușiti?Ce zici: ți-am recâștigat încrederea că putem găti!?
      Ucenicul (eu) făcuse o criză de nervi dimineață, când, in urma unei omlete și a unui ou prăjit, spălase două tigăi, vreo 5 ustensile, salvase la secunda mopul, din a fi scufundat în oul întins pe gresie și declară: Bucătărie închisă!
       Adevărul este că au lucrat mai curat și ordonat!
Scena 1, actul II (a doua zi)
-Mama, cât mai stai?....( la MF după rețetă)
-Mai stau!
-O oră?
-Poate mai mult!
-Ce bine! Te iubesc muuuuuuuuult!
-Ce faceți?
-Surpriză! Gătim, amândoi!( Il ajut și pe David)
Mamucheee, mă doare inima! :)))

Ajung acasă:un castron mare de cartofi prăjiți!😘😘😘

duminică, 1 ianuarie 2017

Bogăția cuvintelor

      Sunt cuvinte care te învăluie, ca o îmbrățișare caldă; sunt cuvinte de care te îndrăgostești, care te răscolesc. Dar și cuvinte care te biciuie prin duritatea lor.
     Minimalizăm de multe ori rolul lor.Ne rezumăm la un număr redus, seci, repetitive și doamne frumoase mai pot fi unele!