Doamne și azi imi amintesc când l-am ținut pentru prima data în brațe pe Dragoș....primul meu copil, pe care credeam o fracțiune de secundă că nu o să-l am, prima dată când l-am văzut pe David atât de diferit de Dragoș, atât de altfel, de ce știam eu că înseamnă un copil timp de doi ani.
Torturi....de nuntă, de botez, tăiatul moțului, aniversare după aniversare, cu zâmbete, mai obosiți sau mai frech.Buchete de flori, primite de mine, oferite de băieți la început și sfârșit de an școlar, cu multe flori culese de peste tot sau surprinse doar in poze. Îmi plac macii, dar ofilirea lor mă întristează enorm și nu îndrăznesc să-i rup.
Ca apoi să mă pierd în răsărituri și apusuri de soare. Răsărituri la malul Mării sau de după deal, apus în spatele unei case sau rostogolit în Dunăre.
Străzi. Am o slăbiciune pentru străzi, mai ales pentru cele pe care calc pentru prima dată sau pe cele, pe care le regăsesc după ani și încerc să retrăiesc în închiderea pleoapelor, anii trecuți.
Ape...Marea, Doamne cât îmi este de dragă, albastră, smarald, verde, tulbure, liniștită și agitată, în spume și valuri, râuri de munte, reci și limpezi care îți ostoiesc setea în verile toride, bărci și vapoare....sigur aș fi făcut Liceul de Marină dacă eram băiat. Terminasem clasa a VII a și eram la Severin, deja eram mari și în grupul copiilor care ne adunam seara, pe răcoare se vorbea de liceu. Unii erau deja liceeni și povesteau cu încântare ce frumos e la liceul lor, alții visau să ajungă acolo, iar un baiat povestea că va "da la Marină, la Orșova". Povestea cu atâta pasiune despre ce va deveni, și îl invidiam atât de tare, că poate să facă ceea ce își dorește. In acele vremuri fetele nu aveau acces la liceele militare.
Mese, cu farfurii aranjate ca la carte, cu meniuri de restaurant sau de casă, momente care îți amintesc că nevoile primare au nevoie și de atmosfera creată, că nu e totuna să arunci ceva la repezeală sau să pui ingredientul secret (iubire). Mama, de ce le faci atât de bune, spune-mi sincer ce ai pus în ele? Simplu, iubire! (din conversațiile cu Dragoș)
Animalele....caței, pisici, vai cât le ador, așa cum sunt ele, abia dacă le auzi când se furișează dintr-o cameră în alta sau când pregătesc câte un atac, cu zgârieturi și mușcături, cu torsul lor, arătându-ți cât le este de bine, cu joaca lor, atunci când au chef și tu ai de lucru. Prieteni care nu te trădează!
Băieții cocoțați pe un morman de pământ, căzuți cu fundu-n baltă, bucurându-se de prima bicicletă sau fluturându-mi mâna, în semn de salut sau altfel spus conduc cu o singură mână! Mânjiți pe obraji în lunga și obositoarea deprindere de a mânca cu lingura și furculița.
In uniformele de Cercetași și bagajele, în care am devenit expertă.
Locuri și oameni pe care îi întâlnești o singură dată în viață și care îți rămân in suflet pentru toată viața, la care te gândești din când in când, oare ce mai fac și cum o duc?
Cafele și căni...momentele mele, în care îmi pun ordine în gânduri, în care îmi încarc bateriile (deși dna dr a zis că mai bine să moțăi 15 minute decât s îmi biciui organismul cu încă o cafea) dar mi se pare o activitate de vârsta senioratului, să moțăi. Imi aminteste de dna László care moțăia în fața televizorului, în timp ce Tanti bodogănea "doarme pe curentul meu, parca ea nu ar avea casa ei" Moțăia o repriză de știri, schimbau doua, trei bârfe și pleca revigorată acasă.
Cafele negre, cu lapte, cu înghețată sau cu frișcă, cu lămâie în migrene cumplite, băute singură, cu gândurile mele sau cu prietene.
Nunți....a noastră, a altora, nuntași sau nași. Ipostaze ce vor rămâne memorabile peste ani, băieții în baltă, băieții cu ochii măriți după porumbei sau cu gura căscată la aceeași scenă.
Internări în spital, cu griji și gânduri....
Tunsori și culori de păr.
Orașe și sate, blocuri și case, grădini și parcuri....îmi place mirosul de iarbă cosită, de gard viu tuns, de rondouri jilave, de trandafiri înfloriți, petunii colorate și flori de piatră întinse printre pietre. Clădiri ce duc in spate, sute de ani, unele încă în picioare sau renovate, altele în paragină de-ți inspiră milă și lacrimi, cetăți ce duc povara anilor de lupte și senzori de mișcare pentru generațiile noi.
Artiști și festivaluri, mai ca la tara, cu mici și muștar, la tarabele din imediata apropiere sau cu ștaif, cu covor roșu la intrare.
Iar derulez miile de poze și nu mă pot hotărî pe care să le scot pe hârtie.....
