Nu mai sunt aici...oare se vor întâlni?

Au plecat.....in aceeași lună, octombrie, în toamne diferite! După ce ai renăscut în primăvară, ai trăit bucuria verii si ai gustat din bogăția toamnei, octombrie e o lună perfectă în care să pleci spre o iarnă de altundeva. Nu a fost o relație caldă, foarte apropiată între noi, probabil așa au fost vremurile, sentimentele, dar nu am să uit niciodată că în căsuța lor am găsit aceste mostre de decor autentic, care pentru mine înseamnă foarte mult. Simplitate, funcționalitate, liniște, lucruri atât de bine alese într-o casă. Așa au trăit toată viața, dincolo de cuvinte, căci ele nu s-au spus. Nu am amintirea unor conversații cu ei, ci multe imagini, culori, gesturi. Bunicii paterni, pe care nu-i mai am aici!

Nu mai am teama morții, mă sperie durerea dinaintea ei. Cu greu aș indura durerea fizică, aș vrea o moarte în somn, dar nu alegem cum, când și în ce fel....Nu sunt pregătită pentru dorul ce-l trăiești după despărțirea de cei dragi...

Citeam mărturii ale persoanelor care au trecut prin moarte clinică....tunele, fascicole de lumină, câmp, verde....o profesoară povestea "intrasem pe un tunel, semăna cu un hol și după câțiva pași aud vocea directorului Doina să te întorci, că avem ședință" și m-am întors :)

Suntem aici atâta timp cât mai avem ceva de făcut! Trebuie să învățăm toate lecțiile vieții!

Dumnezeu să te odihnească Mamă Bună!

Octav

    

 Descopăr evenimentul pe Facebook, mă surprinde puțin că e la Baia Mare și îmi stârnește și mai tare dorința să merg, când dimineața amândoi exprimăm același gând: vine Marcel Iureș cu Octav!

        OCTAV- după vreo 20 de minute îmi dau seama că sunt eu în acest film (mama lui Octav, avându-i pe băieți, Octav) te zguduie descoperirea și fleșurile din memoria lui, se amestecă cu ale mele și rezonanța lor merge până acolo, încât simt, că genele nu mai sunt încărcate de rimel, ci de lacrimi. Inchid ochii și simt o ușurare a lor, de prea mult timp mă străduiam să nu le dau drumul, dar e o ușurare, să le simt alunecând pe obraji, liniștit, să le simt gustul sărat. E eliberator plânsul, mai ales că nu e unul hohotit, ci acela in care simți cum tot ce ai acumulat de o vreme se revarsă, curăță fața și nu o lasă boțită, ci senină!
"Fiecare amintire este ca o notă muzicală, chiar dacă n-o auzi, ea nu încetează niciodată să se oprească. Dacă încerci să ștergi vreo amintire vei șterge echilibrul cântecului". zice tatăl lui Octav
Dacă vrei să-l înțelegi pe Octav, atunci trebuie să fii pregătit să faci o călătorie, o introspecție - e madlena lui Proust. Merită să îl vedeți dacă sunteți pregătiți pentru astfel de trăiri sau poate altele și ni le împărtășiți și nouă!


      Cinema Dacia 2017....nu am mai intrat în acest cinematograf din 1992, când am venit in Baia Mare la olimpiada de franceză, faza județeană. Același miros, de praf, vechi, neaerisit, îmbâcsit, fără sursă de căldură (am fost avertizați de la cumpărarea biletelor că nu este căldură)
A funcționa fără caldură într-un spațiu public a devenit ceva foarte obișnuit, mai ales pentru noi, cei care nu avem aparate de a seta temperatura când simțim că ne este frig sau cald, ci atunci când decid forurile superioare, că ți-e frig sau cald!
      Sala plină, m-a bucurat enorm, dar mulți nu au știut la ce film vin! S-a observat din întrebările pe care le-au adresat lui Marcel Iureș si regizorului Celibidache, la final. Cei doi fiind in sală! Mulți se simt bine când se aud vorbind la un microfon.
Am înțeles de mult, că lumea mea e diferită cu mult de a altora, chiar dacă stăm unii lângă alții, numitorul comun nu mai este de mult sensibilitatea, empatia, bunătatea, bucuria de a avea privilegiul de a fi lângă o persoană, dar voi continua cât voi trăi ca persoanele care intra in lumea mea să plece cu aceste sentimente, cunoscându-mă!
      Acordați-vă timp să trăiți fiecare moment, timpul trece atât de repede și când vom avea 85 de ani, ca Octav va fi minunat să fii copleșit de amintiri, nu de sentimentul "nu am avut timp să trăiesc".