Evenimente din viata unui bebe

Azi avem 3 luni si 2 zile.....am venit cu el acasa cand avea 3 saptamani, era debutul colicilor si la primul plans de o ora am chemat doctorita m-am plimbat cu el, l-am leganat, l-am umflat de lapte crezand ca-i e foame, nimic. Soseste doctorita Dragos cel mai cuminte si linistit copil, nu are nimic, sanatos tun
A urmat luna a 2 a de cosmar, mancat din 2 in 2 ore si plans continuu, ziua nu dormea de loc si noaptea iepureste.Pe la 2 luni si jumatate incepe sa manance la 2 ore si jumatate si dupa baie adoarme fara circ.
Acum mananca din 3 in 3 ore, doarme noaptea, dar inca mai avem 2 mese (cred ca pe cea de la 1 o va scoate curand, ca o mai sare in cate o noapte) si spre fericirea mea mai are o repriza de somn ziua. de obicei dupa masa de la 10.
E innebunit sa avem musafiri si sa-l tina toata lumea in brate, sa iesim la plimbare cu caruciorul si sa se joace cu tati (care din pacate numai seara ajunge acasa).
Am inceput diversificarea, suntem la 6 lingurite de mar ras si 2 de morcov, trebuie sa recuperam greutatea, fiind inca la categoria pana 4500g si fiind un smecher nu a vrut sanul sub nici un chip, cand mi l-au adus la supt era deja obisnuit cu biberonul si era mai simplu decat sa traga din tzitzile lui mami, dar timp de o luna m-am muls (operatiune criminala) si cu frustrarile de rigoare am acceptat ca nu-l voi alapta la san!

in alte 2 ipostaze! 

De la jurnalul pe hartie, la cel electronic

Intotdeauna mi-a placut sa consemnez trairile mele pe coli si de multe ori m-am intrebat de ce o fac, de ce nu ma opresc, de ce nu renunt?Am jurnal din adolescenta, am trecut impreuna prin clipe frumoase, plin lacrimi ce nu le puteam opri, dar mi-a fost cel mai sincer prieten.Si puteam sa ma opresc acum....cand cea mai minunata fiinta din lume a aparut in viata noastra?In nici un caz!
Ne-am dorit un copil, dar dupa ce ne mutam singuri, dupa....,dupa....deci am programat putin venirea pe lume si Dzeu a fost de acord cu noi si inceputul lui 2006 ne dadea noi sperante: vom fi parinti!
La inceput nici nu-mi venea sa cred ca sunt insarcinata, nimic nu era altfel....nici greturi, nici pofte, nici kg multe, viata mergea inainte burtica crestea incet, incet eu continuandu-mi serviciul.Fiecare control era o bucurie pt mine si o certitudine ca "Ghinduta" exista! (asta a fost prima porecla).Asteptam toamna pt marea intalnire, dar prin vara a inceput sa se cuibareasca in sufletul meu tot felul de ganduri, care s-au adeverit la controlul din august (sarcina avea un retard de 3 saptamani).Am fost perfuzata pt a "ingrasa" copilul, dar el incapatanat nu mai vroia sa cresca. Dupa o intorsatura de 180 grade septembrie a devenit luna in care am adus pe lume superbul meu baietel de 1900g si 43 cm! Nu pot sa descriu ce am simtit cand l-am tinut prima data in brate (era la incubator )....un val de cadura si simteam ca am atata dragoste pt el incat il va ajuta sa traiasca, sa recupereze greutatea si sa plecam sanatosi acasa! 

Nasterea lui Dragos

       Inainte de a ne casatori am hotarat ca vrem copii, daca nu vom putea ai nostii, cu siguranta vom infia!
Trebuie sa recunosc ca am planificat sarcina....cu 3 luni am renuntat la anticonceptionale, am luat vitamine, am fost la control, l-am mai carat si pe sot sa vedem daca totul e in regula la amandoi...in fine, am pasit in 2006 cu sperante mari ca acesta va fi anul care ne va aduce un nou membru in casa!Eram atat de convinsa ca voi ramane insarcinata, incat nu a fost nicio surpriza testul pozitiv. I l-am aratat sotului, dar nu credea ceea ce eu spuneam "sunt insarcinata", dar inca nu anuntam pe nimeni pana nu confirma si dr. Am mers la medic la 6 saptamani si l-am convins ca sunt insarcinata, pentru ca el oricum nu vedea nimic...
De aici a inceput odiseea sarcinii: am ales o clinica privata la 120 km de casa, ca totul sa fie bine.....lunile treceau, burtica nu prea lua proportii...dar eu fiind mignona, nimeni nu se astepta la multe kg.Cu 3 luni inaninte de DPN medicul se uita chioras la monitor si spune...e prea mic, ceva nu e in regula (avea o stagnare de 3 saptamani). Eu eram cronologic in sapt 33 si bebele se oprise la 30. Ei din acest moment totul a luat o intorsatura de 180 grade. Au inceput perfuziile, controalele....si nimic, bebe se incapatana sa mai creasca...Sambata pe 22 septembrie ma duc la controlul de rutina si dr hotaraste ca ma interneaza, ii era frica de o hipoxie a bebelusului si-mi spune ca luni ma trimite la un coleg, ca la el in clinica nu pot naste pt ca nu are aparatura necesara pt un bebe atat de mic si nu stie daca vor fi sau nu complicatii.
Nu-mi doream decat sa traiasca pana luni....sa ajung la celalt medic si sa nasc.
Dupa ce 7 luni am fost la un medic, luni cu fisa in masa si sotul langa mine ma prezint la alt medic. Sunt Xuleasca, trimisa de drY...stiu...coborati la ecograf. Coada, eram la stat (dar pentru viata copilului meu as fi nascut si pe luna) vine medicul, face ecograful...copilul avea 33 sapt si 5 zile, foarte mic, uterul fara lichid....ma interneaza....si-mi va face marti Doppler-ul si vor hotari ce si cum. In momentul acela ....Ma interneaza, perfuzii, injectie de maturare a plamanilor pt bebe....eu tot un plans si un bocet....dupa masa vine medicul din nou si-mi zice ca seful clinicii e de garda si-mi face testul Doppler acum ca-i e frica sa mai amane.Ok. Cu perfuzia in mana....la ecograf....adunare ca la cazurile de pe Discovery..dr, rezidenti....: cezariana de urgenta, hiportrofie fetala.
     Pana maine nu mai mancati nimic si maine facem cezariana. Bun....mintea imi era goala...nu doream decat sa-mi monitorizeze copilul pe a fi sigura ca traieste...Doamne, pana maine.
26 septembrie 2006 ora 8, vine anestezistul si-mi spune cu parere de rau voi naste cu anestezie generala din cauza puseeleor de tensiune pe care le-am facut de la internare!Ok.Ma ia o infirmiera cu caruciorul, ma duce in sala de opretie...eu sunt micuta...(ma gandeam cum dracu stau aia mai solizi pe masa asta de operatie?)...se pune perfuzia, ma dezinfecteaza...un nume de baiat, un nume de fata....si ma pregatesc sa le spun ca mi se face rau, adica mi-e greata, dar.....m-a luat somnul....si aud...respirati, respirati. puteti? da....cum e copilul? bine...in incubator....ma doare burta si mi-e sete....va aducem un ceai (ma gandeam, moare omul de sete si trebuie sa astept dupa ceaiul lor...dar era deja pe noptiera)Imi face un mialgin si apuc sa intreb daca am voie sa dorm...da, cat vreti...vineri am cobarat in salon (pana atunci am stat la terapie)si sambata am mers sa-mi vad copilul....mi-a adus o mogaldeata, infasurata in scutece de 1750g si 43 cm. Pentru cateva secunde mi l-a dat sa-l tin in brate, era scos din incubator...eram atat de mandra...de mogaldeata mea...Dragos avea ochii albastrii si gropita in barbita. Dupa o saptamana ne-au externat si ne-au transferat la Centrul de Prematuri, sa faca cele 2500g pentru externare. Este o poveste lunga....dar cea mai frumoasa pe care am trait-o.....
Si ne mai dorim o fetita........