E doliu national si atatea sentimente imi strang inima. In toate aceste zile David a fost cu noi si si-a pus o multime de intrebari incercand sa-si finalizeze puzzelul din capul lui.
-Mama, asa-i ca in 10 (ideea e ca acum 10 zile) au fost amendati ca nu aveau reparat totul?
-Da, asa-i!
-Si i-a durut in cur de amenda!
-Exact!
_Daca ar fi reparat, azi nu s-ar mai fi aprins!
Mintea unui copil de 7 ani a inteles mai bine decat adultul ca....."daca....atunci...." Acum e prea tarziu sa mai dai timpul inapoi pentru cei 30 de morti! Dar putem invata din asta ca suntem responsabili:pentru noi si pentru ceilalti.
Daca eu imi invit prietenii la mine acasa ma asigur ca ei sunt in siguranta! Oare cati operatori de servicii se gandesc la siguranta clientilor lor?
Orele trec, e tot doliu national....lumanarile si florile se aduna la locul tragediei....Ma pun in pielea parintilor care-si vor ingropa de maine incepand, copiii (cei mai multi sunt tineri) si ma cutremur. Nici nu pot sa ma gandesc cum ar fi daca...Si baietii vor fi mari si vor pleca sa se distreze in cluburi, la terase, concerte. Nu vreau sa innebunesc in acele cateva ore asteptandu-i, ci vreau sa-i stiu in siguranta, fericiti oriunde ar fi.
David urmareste pe burtira statistica. Numarul mortilor creste, se modifica numarul internatilor si ma intreaba:
-Mama numarul mortilor poate sa scada?
-Nu! Mortii nu mai pot invia! Imi dau seama ca nu intelege ce inseamna a invia si ii spun ca nu se mai pot face bine!
-Dar nu au fost oameni niciodata morti si apoi totusi s-au facut bine?
Imi dau seama ca stie ceva de coma, probabil a auzit vreo poveste, dar e asa de complicat sa-i explic...incat ma intreaba:
- Unde vor pleca toti?
- La ceruri!
.......................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu