Cănile, pasiunea mea

Bautul cafelei mi s-a părut întotdeauna foarte interesant. Există un ritual, nu merge oricum. De mică am aflat ce înseamnă cafeaua. Era scumpă tare și țineau la ea ca la ochii din cap și nu știu cum se făcea că din când in când, mai răsturnam, noi copiii, în harjoneala sau neatenția noastră sau a celui care lăsa la îndemână, în calea noastră câte o cană de cafea pe jos. Vai ce pierdere! Nu numai că era scumpă cafeaua, dar  nici nu se găsea.

      Nu mai știu când am băut prima cafea, clasa a VIII- a , a IX a? Dar oficial și fără întrerupere din clasa a XII a, o cafea pe zi, că după, au fost nenumarate, în funcție de împrejurări, locație, parteneri. Probabil îmi place cafeaua pentru ca ador canile, la fel cum îmi plac instrumentele de scris. Le aleg cu grija, nu pot bea din orice cana...Fixuri, domnule, ar spune unii!
      Aveam o perioadă, când orice cană nouă intra în casă, o revendicam, devenea "a mea". Cu toate că am fixuri la cana din care beau cafeaua, îmi achiziționez frecvent căni noi și trec de la una la alta, toate devenind în timp favoritele mele și mai ales "cănile mele".