De-a lungul vietii mele, chiar de mica am asistat la primiri grandioase, oficiale, cu protocol ca la Casa Alba. La 10 ani stiam sa asez o masa ca la carte singura, cu ochi critic, ca de soacra, fara sa-mi mai spuna nimeni "lipseste asta....sau cealalta de pe masa".
Am invatat ca ierarhia trebuie tratata ca atare, dar asta nu trebuie sa-ti dea un sentiment de umilinta in fata celor mari sau cu functii, ci sentimentul ca esti in preajma cuiva de la care ai ce sa inveti.
Am avut si eu momente de revolta adolescentina in care viata mea as fi vrut sa se fii petrecut intr-un anonimat sublim. Am descoperit prin facultate viata din catunele din Apuseni (nu-i frumos, dar i-am invidiat pe acei oameni care nu aveau multi vecini, nu erau cineva, iar toti cunoscutii lor se rezumau la :rudele de gradul I, II, III....fini si 1-2 vecini de pe cealalta colina)
Am descoperit de curand ca primirea vizitei "cuiva", ca asteptand pe "cineva" naste diverse sentimente si trairi.
Am fost invatata ca daca primesti pe "CINEVA", daca vine acel cineva, trebuie sa te comporti conform ierarhiei si protocolului, trebuie sa fii sfios, modest si deschis la sansa care ti s-a dat sa fii atat de aproape de o persoana de la care ai ce sa inveti. Si am fost atat de aproape de oameni, incat intalnirea cu ei mi-a schimbat destinul.
Ei, dar nu-i chiar asa....vizitele se pregatesc cu asternuturi noi, cu camera din fata aerisita, in care intra doar musafirul, gazda ramane in prag sa nu murdareasca. Avem in genele noastre ceva slugarnic, fals, pregatim mastile cu mult sarg si le schimbam in functie de interesul personal. Suntem cameleonici cu o perfidie pana la paroxism.
Da! Da! Comunismul a lasat urme adanci in personalitatile unora! Si dilemele ii macina: sa intind sau sa strang covorul rosu sau merge si iuta? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu