In sufletele mici se strecoara miile de intrebari.....ce-o fi scoala, de ce se vorbeste atat de mult despre ea? Ce inseamna de fapt adio gradinita, voi mai avea voie sa vin la dna educatoare, ce inseamna sa stai la scoala, de ce voi avea uniforma, de ce va trebui sa invat, de ce voi da test, de ce....de ce....?
E toamna....acea zi cand incepe scoala, ziua in care copiii, devin elevi, cand brusc se da verdictul: de azi esti elev.....trebuie sa fii, trebuie sa te comporti.....ce-o fi in mintea lor si sufletelul lor mic?
Tin minte si acum, prima mea zi de scoala si au trecut sincer cativa ani buni: acel buchetel mic de tufanele si cele doua carti magice care nu si-au mai schimbat niciodata denumirea:abecedarul si matematica ne asteptau pe banca....toti elevii din curtea scolii erau galagiosi, povesteau aventurile verii duse, in noianul cu amintiri, si noi, bobocii care eram atat de mici....
Si lunile trec, unii se adapteaza statutului de elev, altii raman ca niste pietre neatinse de trecerea vremii, altii jongleaza ca niste veritabili actori intre miile de masti cautand rolul cel mai bun.....
Si asa se naste a doua familie: cea de la scoala! Profesorii devin confesori, salvatori, duhovnici, psihologi, savanti, mama sau tata; colegii se transforma in fratii sau surorile pe care unii, poate nu-i au nici acasa.
Pentru altii scoala devine inchisoarea vietii lor. Nu inteleg nimic din ce li se intampla, e un chin, o pedeapsa pe care trebuie sa o traiasca an de an, pana la ultimul clopotel!
Si asa trec anii....pentru unii multi, pentru altii putini. Pentru unii, cu coronita la final de an scolar, pentru altii la fel cum au inceput - fara pic de emotie!
Si apoi vine din nou inceputul verii.....sfarsitul anului scolar. Ce moment, ce bucurie!
Pentru unii certitudinea ca se vor revedea la toamna, pentru altii promisiunea "nu am sa te uit niciodata".......iar pentru noi, dascalii, cei care i-am urmarit din umbra....emotiile sunt mai mari ca niciodata: puiul mic si speriat care a pasit pentru prima data pe poarta scolii, la 6 ani, cand nu putea sa-si duca singur ghiozdanul, acum te priveste de sus ca te-a depasit in inaltime, si zambeste usor, ca a inceput sa-si mascheze emotiile, are 18 ani si e mare.....Si tu ramai in curtea scolii privind spre poarta, cum clasele absolventilor din acest an pleaca, curtea se goleste, noi ne privim unii pe altii.....au terminat!
Curtea ramane goala, cataloagele se pun in rastel si ne ramane din nou o vara sa ne recompunem pentru o noua generatie cu care ne vom intalni la toamna.
Spuneti voi: exista meserie mai frumoasa decat aceasta?
Sfarsitul- nu-i decat un nou inceput!
Este o profesie, nu o meserie.Si intr-adevar nu este alta mai frumoasa.Cat de puternic trebuie sa fie dascalul ca sa reziste atator despartiri.....Pentru ca, orice am spune, "partir, c'est mourir un peu".Si poate de aceea, ne consolam si spunem:"ce n'est qu'un au revoir amis, ce n'est qu'un au revoir"
RăspundețiȘtergere