Oamenilor care îmi lipsesc ca prieteni, celor pe care i-am cunoscut, pe care urmează să-i cunosc sau cei cu care nu mă voi întâlni niciodată
luni, 30 martie 2020
Jurnal de carantină Covid 19 - Martie, luna în care s-au închis capitole
Sunt genul de om care își face scenarii, anticipează, dar recunosc ca tot ceea ce s-a întâmplat în această lună e dincolo de orice scenariu de film de groază.
A murit Mimi, a trecut Cristi în șomaj, suntem in carantină de Covid 19, stare de urgență, ordonanța militară până în 15 aprilie.
Nici în cele mai negre scenarii nu-mi imaginam ca ultimele 3 luni de școală pentru clasa mea ( a XII a ) le vom petrece așa.
Întrebările curg, neliniște și frustrare. Ce se va întâmpla, ce vor face, cum vor încheia, cum vor da bacalaureatul? Răspunsuri pe care, sunt convinsă că nimeni nu le are la ora actuală.
Imi sunt așa de dragi. Fiecare promoție a avut un ceva special al ei, care a rămas cuibărit în sufletul meu. Dar ei, cu siguranță vor rămâne o " promoție altfel" . Pe oameni ii leagă evenimentele pe care le-au trăit împreună. Au fost 4 ani de provocări, și ce provocări! Am fost o familie cu bune și rele. Cu supărări și bucurii! Mai avem puțin, care dintr-o dată a devenit mult. Necunoscutul ne sperie, ce nu poti controla e înspăimântător, dar suntem adaptabili.
Incerc sa-i incurajez, să le fiu aproape acum, când sunt copleșiți de tot. Sa găsim o soluție pentru a traversa această perioadă. Sa facem planuri de viitor ( sa bem o cafea împreună, n-am băut decât smothie 😁) sa-si creioneze un plan pentru cariera lor, pentru viitorul lor. Ei acum încep!
Viața e mai mult decât teme, examene și platforme online. Acum descoperim că vom putea trăi fără anumite obișnuințe și vom deprinde altele. Sper ca fie mai bune 😁!
Si nu vom uita de filmul " Mânanca, roaga-te, iubește "!
Sesiunea pozelor pentru album....intr-un alt episod!
sâmbătă, 28 martie 2020
Jurnal de carantină Covid 19 - Ce mâncăm azi?
Episodul 2, Ce mâncăm azi?
Dacă voi dezvolta o traumă, va fi din cauza acestei întrebări: Ce mâncăm azi?
Norocul meu este ca ma trezesc foarte devreme și savurez vreo 2 ore în liniște cafeaua.Apoi se declanșează taifunul: ce mâncăm bun la micul dejun? Ce ne faci bun azi la prânz? La ce te-ai gândit că mâncăm la cină? Ceva dulce ne faci și nouă?
Prima săptămână de carantină a debutat cu o curățenie generală. Arată livingul de zici ca scoteam apartamentul la vânzare. Un mirositor nou de vanilie, agățat discret intr-un colț, un betisor parfumat aprins din când în când, plus tămâierea cu adaos de miros de ceva ulei esential. Era atmosferă perfectă de stat la șuetă cu un pahar de vin sau o cafea pe coltarul nou, piesa de rezistență a livingului.
Dar....s-a declanșat starea de urgență în țară! Asta a declanșat poftă de mâncare și " mi-e foaaaameee" a devenit sloganul zilei.
A doua săptămână de carantină: la noi miroase ca la Vamă :))) în vremurile bune! Ciorbite, tocănițe, 10 tipuri de fasole de post, ceapă, condimente.....s-a dus liniștea cafenelei. De la 7 si pana la 21 zdrangane vasele și bolborosesc oalele vesele pe foc.
Dacă nu mi-e o ciudă pe oamenii ăștia de știință, că n-au fost în stare să scoată niste pastile de mic dejun, prânz și cină și la un preț mai mare, cu aromă de clătite, plăcinte, prăjituri.
Păi nu mergeam cu o plasuta și luăm câteva cutii și nu ma mai durea capul unde se mai găseste făină, drojdie și ce gătesc azi. Nu mai spălam 10 ture de vase și încă pe atâtea tacâmuri!
Dacă și Gesy a ajuns să sară ca arsă când aude ușa de la frigider, e grav! In ea imi era speranța că face echipă cu mine!
marți, 17 martie 2020
Jurnal de carantină Covid 19 - școala online
Episodul 1, Școala online, se instalează aplicațiile
Stăm acasă, nu-i vacanță! Nu-i vacanță! Stăm acasă! Nu mergem la școală, dar nu e vacanță! Repet zilnic, atât pentru mine cât și pentru băieți, care s-au văzut liberi.....până la ușa de la intrare.
Curg emailurile, notificarile, faxurile, comunicatele: școala se mută online.
Se fac adrese de email, grupuri, se încearcă toate aplicațiile posibile și imposibile.
Imi fac un plan de bătaie și trimit mesaje. De la unii primesc feedback, de la alții....zici ca am trimis mesajul naufragiatului ( oare îl primește cineva)?
Băieții primesc primele teme, pe toate rețelele posibile. Nu apuc sa il anunț pe unul, ca vin și pentru celălalt.
Dragoș trage prima concluzie: râdem, glumim, dar trebuie să ne apucăm de teme, nu-i vacanță, David!
Si se apucă....Si fac pauză și iar se apucă și iar îi găsesc în pauză....Si apar și termenele: până...să trimiteți o poză cu tema, că, nu-i așa " o poză valorează cât o mie de cuvinte "
Se face convocarea și pentru ora online. Au, vai...n-am memorie, șterge! Pune tableta! Facem o probă....fug să îmi schimb tricoul! Vezi ca ai ciocolată pe gură! Din izolați într-un apartament, ne izolam în living. Gesy plânge în fața ușii închise. David o ia cu el la oră!
Nu-i bine mama, se văd cutiile de pe dulap. Întoarcem biroul, tragem cortina ca la cinema! 1,2, 3 ...acțiune, motor....am primit linkul! Start! Baaa, ia mă pe ăla, ha, ha....microfonie! Dna profesoară taie microfonul, încep să își scrie pe chat. Imi vine sa râd, dar trag ușor ușa și devin Anisie. Mai ciulesc și eu urechea la ora online! Sa faci mate online, e super tare! Corectăm tema de la pagina 95! Dar, dna nu am avut de la 95, ba da, de la 95! Vaaai!
Între timp spăl vase pe mute, Dragoș se ceartă cu ta-su, dar nu reușesc chiar pe mute. Bine ca nu e live! Apare David: m-a scos! Cine, de unde, nu mai poti intra? Aplicația! Dar ne vedem mâine pe zoom! Mă ia cu palpitatii!
Între timp mai apare și un proiect " o căsuță pentru pisică ". Asta cred ca e pentru izolare, dar a noastră nu a iesit niciodată afară :))))
Va urma....

miercuri, 11 martie 2020
Jurnal de carantină Covid 19 -debutul
În ziua în care am aflat că vom rămâne acasă, prin suspendarea cursurilor pentru o săptămână și jumătate a fost ca întrebarea Auricai de acum 30 de ani " Dna, mai puteți lucra? Eu nu mai pot! Dar, ce ai? Nu știți ce e în țară?" Nuuu, ca maică mea nu a fost niciodată fan Tv.
Parca trăiesc zilele Revoluției '89. Panică, neliniște, întrebări fără răspuns! Exact vârsta pe care o are Dragoș o aveam și eu atunci.
M-am dus la dr de familie după rețeta și încercam să mă fac mică și nevăzută, cu sentimentul de vinovăție ( auzeam ciripitul păsărelelor și soarele îmi mângâia fața) Aș fi vrut să mă bucur, dar nu sunt zile de bucurie.
Era ca in ziua de 22 decembrie 1989 când am primit avizul de la Concursul Ticuta cel uituc și mergeam la poștă să îl ridic și mă simțeam vinovată " am câștigat un premiu și alții mor".
E atât de ciudat acest sentiment de a te bucura pe jumătate. De a trăi cu jumătăți de măsură!
Cum va fi de acum înainte? Cum ne vom schimba? Ce am învățat? Cum îi voi percepe pe ceilalți în raport cu mine?
In acest moment capsula noastră de izolare cuprinde 4 oameni și o pisică.....acum il înțeleg pe Thomas, avea totul din punctul nostru de vedere și nu avea nimic din punctul lui de vedere. Zilnic lupta să evadeze, zilnic ne supăram pe el că vrea să plece.
Si la final....libertatea l-a costat viața!
Gesy e adaptată zilelor noastre, nu vrea afară, ea va trăi depresia abandonului când ne vom întoarce la activitățile din afara casei.

joi, 5 martie 2020
Mimi - bunica mea dragă
Bunica mea dragă a plecat...Mimi pentru nepoți, strănepoți, chiar și pentru colegele mele cărora le povesteam adesea de prietenia noastră. Mimi a fost o bunică specială cu care am atât de multe amintiri, pe care le povestești cu lacrimile șiroindu-ți pe obraji și zâmbet de dor și drag. E un amestec de sentimente! E ceva deosebi, ca nepoții si strănepoții, si ei la o vârstă mare, să te poarte de acum în sufletul lor o viață. Vorbesc cu băieții, doi bărbați în miniatură și ne spunem, ce norocoși am fost s-o avem atâția ani cu noi. Câte amintiri, câte zâmbete, câte expresii, câte gesturi, ce stare de bine am trăit cu toții în jurul ei.
Asta suntem- energie- (pozitivă sau negativă) pe care o dăm și celorlalți.
Nu voi uita niciodată de cafeaua pe care am băut-o împreună de ziua ta și voi lua cana ta (știi că am o slăbiciune pentru cănile din care îmi beau cafeaua) să fie de acum înainte la mine!
Am să ma strădui să îmi iasă găluștele ca ale tale și am să învăț să fac colivă. Te iubesc tare mult!
Odihnă veșnică!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Ai fi împlinit 74 de ani!
Astăzi, în timp ce aduc omagiu memoriei tale, inimile noastre sunt pline de durere și dor. Ne este atât de dor de prezența ta caldă, de zâ...
-
Am inceput de o suta de ori sa scriu despre acest an scolar care, pentru unii e gata, pentru altii continua cu stresul examenelor, repartiza...
-
Azi am implinit 22 saptamani de sarcina! Nici nu stiu ce vreau de fapt: sa treaca timpul mai repede, sa-l opresc in loc si sa-i simt miscari...