Fara happy end! :(

     Era deja miros de vacanta si gandul meu zbura undeva in afara scolii....."Gata azi?" "Daaaaa! Mai las si pentru maine! "Da, unii au timp si maine!" ultima conversatie cu dnul profesor Ionescu Dan (Joi 26.06.2014) Azi, nu mai exista acel maine al meu, pentru dansul...a avut dreptate: azi am aflat ca a murit si maine este inmormantarea. :( Sincere condoleante familiei si pareri de rau!

A plecat pentru totdeauna intr-o nesfarsita vacanta! :(

     Azi suntem, si intr-o clipa am disparut. Lasam in urma noastra doruri, cuvinte nespuse si multe intrebari. Este singurul lucru ireparabil, trecerea in nefiinta. Asta e viata! Ciudata, bizara, complicata, fericita, trista si niciodata cu happy end!

Din lumea reala in cea virtuala

      Nu-mi amintesc cand am accesat internetul pentru prima data, dar oricum imi amintesc ca era scuuuump tare. Intram cu minutul, se purtau cafe neturile. Intram pentru mesaje, pe diferite situri si presa online. Apoi au aparut siturile pe profile: pentru hobbyuri, situri unde oamenii cu aceleasi preocupari, intrau sa caute, sa schimbe pareri.
     
Unele aveau forumuri cu topicuri deschise pe diferite subiecte fierbinti de la bucatarie, dragoste, cum sa schimbi pempersul....si uite asa am cunoscut fete, cu care ne-am vazut si intalnit, mers chiar in vacanta si in viata reala si cu care inca mai tin legatura.
      Au aparut apoi retelele de socializare. La inceput se formeaza cercul prietenilor de famile, apoi vin prietenii/ cunostinte din viata reala sau prieteni virtuali. Unii iti trezesc interesul prin postarile lor si indraznesti sa trimiti un mesaj privat si discutia se leaga, ca si cum ghemul se desfasoara, rapid, fara pauze de zici ca te cunosti de cand lumea. Si uite asa ai ajuns sa intri intr-o lume, in care cu siguranta in viata reala nu ai fi avut sansa.
Asa interactionezi cu scriitori, on line si citind postarile lor parca unele cuvinte iti sunt rupte si din sufletul tau. Te regasesti in fiecare om interesant cu care ai interactionat, chiar daca doar tastand.
Din cand in cand fac ordine in lista de prieteni pentru ca tin sa scrie corect romaneste, sa nu se hahaie la toate postarile, ci sa aiba ceva de spus, nu doar emoticoane si oftaturi goale (sunt situri de profil pentru asa ceva)
      De la o anumita varsta e simplu sa-i selectezi, dar ce te faci cand naivitatea e mare si copiii cad in plasa pedofililor, traficantilor? Din spatele ecranului orice femeie e miss, orice barbat e play boy, dar la o anumita varsta nu stii asta, nu crezi asta si suferi. Sub diferite profile poti sa fii tot ce n-ai fost si nu vei fi niciodata.
Mare noroc cu posibilitatea de blocare, stergere din lista a tuturor nepoftitilor :)

Omul liber nu cere, isi ia singur.....

        Nimic nu-i mai spectaculos, mai incarcat de emotie decat, inca o zi de vara pe care o redescoperi, cand razele soarelui razbat, ceata invaluie gales piscurile dealurilor.
Diminetile de vara sunt spectaculoase, ceata invaluie ca o vata dealurile si se ridica disipandu-se in neant lasand cerul de un albastru prea limpede, incat sa nu te doara ochii privindu-l .
       Erau acelasi strazi pe care le revedeam la distanta de cativa ani, "strazi cu nume" cum imi place sa le numesc pentru a le diferentia de atatea strazi pe care am trecut, fara sa pot spune pe unde am fost. Alei ce se infundau in garduri vii, imprejmuite de magnolii, smochini si alti copaci exotici. Si ca orice anonim trec fara a atrage nimanui atentia, in schimb observ, dar mi-e lene sa fac deductii si atunci plec.....mai departe si mai departe......Spre ce? 
        Omul liber nu cere, isi ia singur..... (13 august 2000)

Ca tot e la moda razganditul

       Parca cu invidie ii privesc dimineata cum in 5 minute sunt gata. Cum dusul de dimineata ii revigoreaza si sunt fresch, cum camasa si pantalonii se potrivesc fara cusur, fara sa trezeasca mii de dileme in suflet.....
Daca ma imbrac cu fusta, neaparat trebuie sa iau tocuri. Si orele de stat in picioare si mersul pe jos te fac sa gandesti la sfarsitul zilei, sigur ispasesti o serie de pacate aici pe pamant, cand fiecare pas e parca mai departe de casa si pantofii parca nu mai sunt ai tai.
         Nu cred ca-si imagineaza vreunul cu ce sacrificii se obtin buclele (cu miros de par ars de la placa - o tehnica mai noua- sau dormitul in fund, cu moatele in cap sau bigudiuri, in vremurile demult apuse)
Stiu ca femeile devin demne de scene hilare in dorinta de a fi "atragatoare".....da atrag priviri de mila, cand le vezi pe unele cocotate pe platforme si nu pot sa-si tina echilibrul sau coafate ca nasa mare, ziua in amiaza mare.
         Si mai am o dilema: de ce iesi din casa nemachiata (te-a vazut lumea pe strada, te-ai intalnit cu colegii) si incepand cu ora a 2 a, dupa ce  ti-ai baut cafeaua, incepi sa te machiezi, pe sub banca, ca la pauza mare sa fii gata aranjata?
          Una peste alta nu-i corect ca noi sa avem nopti albe: cum sa o mai scoatem la capat cu dietele, cu culoarea parului, cu lungimea lui, sa fie cret sau drept si ei "un tuns ca de obicei".
Pentru ca intotdeauna am jonglat cu lungimea parului azi am vrut sa ma tund, dar fetele nu au fost acolo, asa ca maine nu mai sunt sigura ca mai vreau par scurt :) Am avut toate lungimile de par posibile si de fiecare data m-am simtit bine in pielea mea. Cand constat ca elasticele de par s-au inmultit peste masura sau clemele sunt prin toata casa, de obicei ma tund scurt :)
          Si totusi m-a tinut pana azi (26.06) dorinta de a mai tunde, nu la fel ca in poza pe care am atasat-o ieri, azi mi s-a parut prea scurt asa ca am dus ca model asta:

"Uite am primit medalie!"

           Cum se naste competitia, dorinta de fi cel mai bun, cum perseveram si invingem greul, rutina, oboseala? Rezultatele scolare nu se masoare numai in premii si coronite, ci mai ales in progresul inregistrat intr-un an de munca.
           Lucrez de 15 ani in invatamant, elevii cu care eu lucrez au depasit de mult etapa debutului, al incercarilor, sunt pregatiti pentru performante, au deja fixate teluri pentru ce vor face, dupa cei patru ani de liceu.
           Dar cum e la inceput, cand incepi din prima zi, acel punct 0 al acestui  drum al scolii, al muncii pentru o reusita in viitor? Se vorbeste tot mai mult de parteneriat incheiat intre scoala si parinte. De cativa ani chiar exista pe hartie acest contract, pe care il semnam si noi (ca parinti) si scoala, ca partener in actul educational.
       As fi foarte curioasa cati au citit acest contract,  pe care l-au semnat? Cati parinti se implica cu interes in viata scolara a copiilor lor?
        E simplu sa zici: de aceea il trimit la scoala, sa faca cu el! Nu-i asa...cele 4-5-6 ore pe care le petrece la scoala sunt doar o initiere a ceea ce inseamna progresul scolar, apoi vin orele de munca acasa, de studiu invididual, daca vrei mai mult.
        In diminetile, cand pleoapele nu vor sa se deschida, cand plapuma te infasoara cald ca o a doua piele si visele frumoase ale noptii nu te lasa sa te trezesti la realitate, vin cu alternativa: daca nu mai  vreti sa mergeti la scoala, puteti sa va angajati la vecinul cu cele 3 vaci, ca stiti deja sa numarati. Sau sa aveti grija de animale, ca le cunoasteti si stiti sa le numarati. Perspectiva viitorului de a sta langa o cireada se pare ca nu-i incanta si cu eforturi supraomenesti cu ochii inchisi si oftaturi prelungi si teatrale coboara cu picioarele in realitatea zilei de luni facand socoteala cat mai este pana vineri :)
         La inceputului anului Dragos incerca sa ma convinga ca e bun si cate un B, sau un S sau, de ce nu si un I. Eu o tineam pe a mea: cel mai bun e un FB.....incet, incet a inteles si el ca un calificativ bun, te scapa sa scrii de cateva ori greselile comise, ca un calificativ bun, inseamana ca ai stiut mai mult decat data trecuta.
Iar la finalul anului cand a luat coronita m-a intrebat putin surprins "De ce am luat coronita, ca nu stiu atat de bine germana?' "Pentru ca la inceputul anului scolar nu stiai absolut nimic, iar dupa un an de munca stii sa citesti, intelegi, scrii dupa dictare...."

           A fost atat de mandru pentru medalia obtinuta, diploma, coronita, incat mersul spre casa era saltat de pe un picior pe altul, zambetul era pana la urechi si indrepta medalia spre toata lumea "Uite, am primit medalie!"

La revedere gradinita si clasa I (2013/2014)

 A mai trecut un an, poate cel mai greu an al unui scolar sau al unui gradinar la final de etapa.

Final de clasa I 17.06.2014

Dragos a incheiat clasa I. A fost un an greu si pentru el si pentru mine care am lucrat cot la cot cu el, la fiecare liniuta, cuvant invatat la germana sau socoteli la matematica. Mi-am dat seama ca puiul de om are nevoie de multa sustinere, rabdare, tact ca sa poti face ceea ce iti doresti.

Acum cand mai sunt cateva zile pana la mult asteptata vacanta mare rememoram multe activitati placute pe care nu le va uita, poate, toata viata. Prima excursie la care a participat (la Salina Turda),Fasching, saptamana "Scoala Altfel" de care a fost foarte incantat, activitatile facute impreuna cu parintii la Dezvoltare personala si medalia (prima lui medalie) la final de clasa I.

Casa Olarului Baia Sprie

Excursie Casa Olarului

Prima zi de scoala (clasa IG 15.09.2013)

David e incheiat etapa cea mai frumoasa a vietii- gradinita. Cu glasul gatuit de emotie a repetat zile in sir poezia spunandu-mi "Stii ca unii copii plang cand spun poeziile, pentru ca le pare rau ca termina gradinita! Tie iti pare rau? Da, dar eu nu vreau sa plang!". Asteapta sa inceapa scoala, i se pare ca Dragos a primit mai multa atentie anul acesta si asteapta ca si el sa fie bagat mai mult inseama. A fost o competitie intre ei, in calificative, aprecieri. Daca unul a avut FB, celalalt a facut fisa cu aplauze :)

De ce nu conduc?

     Am permis de ani de zile, l-am si schimbat, dar am condus din an in Paste pentru ca nu-mi place.
Daca ceva m-a stresat si ma streseaza este sofatul. Cand am pornit pentru prima data o masina si am auzit motorul masinii, am vrut sa si cobor pentru ca dintr-o data strada devenise atat de ingusta in fata mea, incat eram convinsa ca voi intra in prima masina de pe contrasens sau sigur 2-3 pietoni vor ajunge pe capota mea. Dupa doar cativa km, cand pulsul isi regaseste ritmul constat ca totusi incap lejer cateva masini pe o strada :)
De la prima cheie ma rugam in gand sa stea toti acasa. Si cei cu masinile, dar si pietonii (incurca lume).
Logica mea nu era a unui sofer!
      Cand in sfarsit se arata la orizont o strada libera: mare, lata, goala, nicio masina, niciun pieton gata sa sara in fata masinii, observ ditamai bolovanul pe partea mea de drum. Calculez in gand, mandra nevoie mare de ce inspiratie am avut, cum sa incadrez intre rotile masinii bolovanul, dar nu stiu cum se face ca instructorul imi citeste gandurile si ...aud ca in surdina "Sper ca nu ai de gand sa iei intre roti bolovanul......!" Nuuuuuuuuu, nici nu m-am gandit la asa ceva! :)))) Acum dilema mea era: pe ce parte sa fac depasirea!
       Pana m-am prins cum e cu datul cu spatele si virarile cred ca multi neuroni s-au distrus in calcule intortocate ale fizicii (cand virezi cu spatele, cum faci?).
        Pornirile in rampa au fost ceva de vis, de neuitat.
        Cel mai bine am stat la teorie si stau si acum. Invatasem chestionarele de ajunsesem sa visez intersectii de prioritate in care aveam: masina politiei, ambulanta si un elicopter SMURD :)))))) ei mai treci daca poti!
        Nu-i de mine sofatul.....imi place la nebunie sa merg pe jos, sa admir peisajul, sa adulmec mirosul teilor si al caprifoiului, sa aud rasetele copiilor si zgomotul strazii. Sa vad tineri plimbandu-se de mana sau batrani mergand agale cu mainile la spate avand tot timpul din lume sa ajunga la destinatie. Cand mergi pe jos ai timpul tau, stii exact cat faci de la un punct la altul. Gandurile iti zboara si poti crea pagini intregi, poti visa fara sa ai stresul ca nu mai stii in ce parte trebuie sa o iei si te uiti unde bipaie semnalizarea :)
          Stiu ca as conduce acum bine, pentru ca sunt foarte prudenta, calculez totul, ma gandesc la toate, dar nu-mi place si mai ales nu sunt nevoita sa conduc. Si atat timp cat ma vor tine picioarele vreau sa fac zilnic acesti km pe jos (cam 4-5 km merg zilnic pe jos).
          Iar cu 3 barbati in casa, care de pe acum stiu ce marca va avea masina lor, cand si cum vor conduce nu mai am nicio grija ca nu voi avea sofer! Dragos momentan se face sofer de URBIS si special pentru mine va face o statie la coltul strazii sa nu am de carat mult bagajele din statie. Si mi-a mai promis ca daca ma intalneste pe strada el va opri sa ma ia de pe drum, chiar daca nu-i statie (el va fi un sofer bun) :))))))))
In zilele cand nu se mai face sofer de autobuz, isi deschide magazin, dar tot aproape de casa, cu de toate si ieeeeeeeftine, caci numai la cumparaturi voi sta! Cam toate se invart in jurul a 2-3 lei!
            Cand toate sunt in favoarea mea, mai merita stresul si banii pe combustibil sa mai conduc?! :)

Invitati la o nunta (Andreea si Mihai)

 

14.06.2014

Imi amintesc de parca a fost ieri, participarea mea, copil fiind la cateva nunti. Implicarea in organizare, de zici ca eu luam procentul de castig, emotia cu care asteptam sa treaca mai repede timpul, sa vina o data evenimentul si spinul din inima: daca se va intampla ceva si nunta se va anula sau parintii se vor razgandi si nu ne vor mai lua?

16.07.2011

Anulatul nuntii, cred ca mi se tragea de la anuntul facut in biserica (daca cineva stie vreun motiv pentru care nunta ar trebui sa nu mai aiba loc, sa-l spuna) si filmele pe care le vizionam la aceea varsta (romantince si incurcate in itile vietii)
Imi amintesc emotia, freamatul cu care traiam evenimentul, amintirile care ramaneau in suflet (tineam minte atatea detalii pe care adultii nici macar nu le-au sesizat si ma intrebam,  pana sa inteleg, de ce adultii traiesc intr-un anumit mod un eveniment, iar copiii altfel).
 Si cat e de frumos sa traiesti evenimentele cu suflet de copil!

Baietii participa la a doua nunta din viata lor, prima  acum 3 ani, cand am fost nasi si au ramas in analele istoriei cu poza din balta :)
Anul acesta parca retraiam eu nuntile prin implicarea lor: am luat cadourile, am pregatit hainele, au dormit dupa masa vreo 3 ore.....si start distractie.

La biserica au stat cuminti si intrebau din cand in cand "ne-am comportat bine pana acum?....dar ce a urmat dupa, a fost peste asteptarile lor; au aruncat cu petale de trandafiri in miri la iesirea din biserica, au vazut cum au dat drumul mirii la porumbei  (asta a fost senzatia evenimentului) si au si retinut replica "Vor zbura la Tg. lapus" (porumbeii fiind crescuti  acolo).

La restaurant cei sase chelneri nu s-au plimbat atat de mult, cat au facut-o cei 8 copii. Iar baietii au rezistat eroic pana la 4 dimineata!Daca ii intrebi ce le-a placut cel mai mult....au o lista intrega: cand au aruncat cu petale de trandafiri, porumbeii, masa cu fructe si bezele, efectele de pe ringul de dans, ca s-au jucat cu copiii mai mari, ce mai: TOTUL! Asta da nunta!

38

38 si 2 zile

Imi vine in minte acum un reportaj si raspunsul unui batran, intrebat "Cati ani ai Mosule?" Nici unul.....se face pauza, reporterul crezand ca nu a inteles sau nu a auzit intrebarea se uita mirat, dar primeste raspunsul imediat "Toti s-au dus...!"


Intr-adevar asa sunt anii, se duc, nu ramai cu nici unul, doar cu amprenta timpului pe fizicul tau si multe sentimente in suflet.

Intotdeauna am avut o problema cu amprenta timpului asupra fizicului meu. Multa vreme nu am fost luata in serios pentru ca aratam foarte tanara.

Eram in primul meu an de invatamant si cum intotdeauna profesorii au avut manuale "gratuite" m-am dus si eu sa cer administratorului un set de manuale de stiinte socio umane. Si-mi zice "Manualele pentru elevi le ridica dirigintele!" :) Eu nu sunt eleva, sunt profesoara...saracul s-a facut rosu la fata si multa vrema si-a tot cerut scuze pentru gafa facuta!

In acelasi an, merg la supraveghere in  alta scoala si presedintele comisiei da cu ochii de mine, zgaindu-ma la tablourile de pe holurile scolii sa-mi treaca timpul si striga "Elevii asteapta afara, nu au voie in scoala pana la 9!"  Pentru ca strigase, i-am raspuns "Sunt profesoara si am venit pentru supraveghere! Vai ce  m-am racorit!"

Acum, iar nu sunt credibila, dar macar par om al muncii. Stiti cum e in statie, se infiripa rapid o conversatie si pe roman cel doare cel mai tare? Cat castiga celalalt...:) Asa ajungem si la intrebarea "Nu va suparati, dar ce serviciu aveti/ unde lucrati/ aveti serviciu? Da, in invatamant! Si, daca nu va suparati, ce salariu aveti? Ca am si eu o nepoata, un nepot....( pe principiul macar un amarat de profesor sa se faca- asta e alta poveste :). Pai 1200 ron.....Aoleu, pai super bine! Ba nu e bine (sar si eu intrigata) ca sunt in al 15 lea an de invatamant....Nu se poate! Ba se poate (si ma gandesc, nici carte de munca nu mai am sa ma justific, ca e doar digitala)....Vai, dar pareti mult mai tanara! Atunci, mici salarii aveti...Mie imi spuneti, ca de 15 ani astept sa le mareasca. Un debutant are acum 650 netul.....sa astepte si el sa imbatraneasca :))))


Cand esti tanar si lumea nu te ia in serios, esti frustrat, cand ii ajungi din urma si tu pari tot tanar simti ca te razbuni asa usor, usor, pentru toate replicile pe care le-ai primit de-a lungul anilor "tu sa taci, ca esti tanar!"  In Ro am mai observat o chestie autoritatea, credibilitatea o da varsta, chiar daca unii nu mai fac nimic, doar ca nu se mai urnesc de pe fotolii.

La 20 de ani eram vesnic plictisita, aveam atata timp, ca nu mai stiam ce sa fac...La 30 de ani am devenit pentru prima data mama, m-am simtit implinita si parca timpul s-a oprit o perioada lunga la 30 ...., iar acum la 38 de ani sunt foarte ocupata. Acum nu mai am timp sa fac cate as vrea sau cate am de facut si cred ca mult timp de acum inainte asa va fi viata mea: plina cu multe activitati si munca.

Era o dimineata de duminica, cu cafeaua pe terasa si ma gandeam cum va fi peste 5, 10, 20 de ani viata mea? Cand ... apar baietii, parca citindu-mi gandurile...Dragos; Mama eu am sa-mi fac casa, uite acolo (foarte aproape de casa noastra) si in wkend te chem la cafea la mine.....si la amiaza venim noi la tine la masa :))))))

Hainele

    Am inteles ca barbatilor nu le place sa mearga la cumparaturi pentru haine, pantofi, ca li se pare absurd sa probeze 3 perechi, cand cumpara doar una....in fine am trecut si peste asta si am invatat sa fac cumparaturile asa: eu dau cateva raite pe la magazine, ochesc niste produse si pe ei  ii duc la punct ochit, punct lovit, nu cumva sa-i treaca apele si sa-si strice machiajul proband mai multe tinute.
   Dar mai au un fix: trecerea de la un sezon la altul (au un stil de a se indragosti de anumite tinute, nu toti, dar mai mult de jumatate din numarul barbatilor pe care ii cunosc fac cate o obsesie pentru o haina.

 Dragos s-a indragosit de un trening pe care l-a botezat Nicu (avea un baiat care canta la chitara desenat pe el). L-a purtat pe Nicu, vreo 2 ani la rand, pentru ca nici nu creste repede, incat sa iasa rapid dintr-o masura. L-am spalat pe Nicu de nu se mai vedea.....si ce credeti ca Nicu se mai si rupe in genunchi, ca doar mai si cadem.
Se instaleaza depresia: ce va mai purta el de acum inainte la sport.....noroc de la Dzeu ca gasesc o pereche de pantaloni tot maro si ii botezam varul lui Nicu :)  si uite asa familia extinsa ia nastere in garderoba lui Dragos.

     Vine luna iunie, cu canicula, mai repede decat ne asteptam si dimineata incepem acealasi circ, cu ce se va imbraca. Ii propun pantalonul de la uniforma, ca e subtire cu toate ca-i negru si o camasa cu maneca scurta, dar albastra. Nu-i bine, o vrea pe aia alba! Dupa ce reusesc sa-l conving sa se imbrace cu camasa albastra, cravata si vesta......" Mama azi e marti si am sport!" Am crezut ca lesin......OK. Hai pantaloni scurti tricou, vesta si cravata.......Nu-i bine, cu pantalonii scurti, ii va fi frig, va cadea si se va juli......Afara fiind vreo 24 grade la 8 dimineata!

Am iesit din camera lasandu-l sa-si aleaga singur ce vrea indiferent de grosime, de culoare, de lungime, dar tot la mine a venit sa-mi spuna ca se va imbraca cu ceea ce i-am propus eu.....


Imi vin acum in minte replici celebre ale barbatilor din anturajul meu legate de haine "Ce bun imi era unchiul John, dar l-ai aruncat" "Ce bine de Stefanel ca el nu se streseaza cu ce sa se imbrace in fiecare zi la scoala", "Am avut o camasa albastra si n-o mai gasesc, stii ca este singura care-mi place"......imi mai amintesc eu si le consemnez :))))

Felicitari Simona Halep!

     Nu sunt o fire sportiva, nu am facut in viata mea sport, mai mult decat orele de educatie fizica si vreo 3-4 tentative in facultate cand mi-am facut abonament la sala si mi-am dat seama ca nu-i de mine praful din sala si transpiratia in valuri pentru o topaiala de amator.
     In schimb am admirat pana la lacrimi sportivii de  top. Am trait cu emotie si cu tensiune de infarct fiecare finala, indiferent de sport. Am ramas cu sentimentul invingatorului mult timp, daca acesta a fost favoritul meu si m-a motivat in perioadele grele ale muncii mele. Sau am plans cu lacrimi innodate in barba si cu suspine, cand favoritul meu a pierdut si am jurat in gand "sigur data viiatore va castiga".
      Dar nu pot sa inteleg comentariile de pe margine care au opinii "pertinente" si care ori idolatrizeaza pana la Dzeu si inapoi castigatorul ori urasc de moarte perdantul. Cum poti sa judeti de o asemenea maniera doi finalisti: primii doi dintr-o competitie? Inseamna ca traiesti degeaba si nu ai invatat nimic din ceea ce inseamna munca, perseverenta, competitie, castig sau infringere.
      E atat de dureroasa infrangerea, dar a dracului de motivanta cand miza e mare si atat de scurta victoria, cand in spatele tau  e cineva care asteapta sa-si ia revansa.
      Felicitari Simona Halep! finala  RG, 7 iunie 20014, cu Maria Sharapova

Cu noi sau impotriva noastra?

Sunt convinsa ca la baza unei relatii, de orice fel, sta un interes. Cand interesul dispare si relatia se raceste sau se termina.
Azi am trait asa un sentiment de mandrie interioara, admiratie fata de sine (nu-s nebuna) cand o colega a venit la mine si mi-a zis: "Vreau sa-ti zic ceva, ca tu, mi-am dat seama nu esti din tabara pupincuristilor." Colega se pensioneaza anul acesta, deci parerea dansei atarna si mai mult pentru convingerile mele.

Tot legat de cercul pupincuristilor dintr-o institutie, un alt coleg avea o teorie "Nu-i inteleg pe astia cu pupatul bucilor. Gandeste-te ca fundurile de pe scaune se schimba si cate buci ai de pupat de-a lungul carierei de pupincurist"

Nu pot sa inteleg nici pe cel care se lasa magulit de vorbele frumoase si se rupe de realitate si dintr-o data tot ce face este extraordinar, fantastic, ceva ce n-a vazut Parisul, dar nici pe cei care il scutura de scame si ii ridica rapid trena ca nu cumva sa oboseasca, numai sa fie vizibili.

Oamenii in general sunt subiectivi, isi schimba atitudinea mai ceva ca dispozitia. Sunt rare persoanele care sunt verticale de-a lungul vietii lor. Am observat ca mai nou exista chiar un trend de a fi pro sau anti, cale de mijloc nu exista. Si e atat de bine sa fii neutru. De aceea i-a mers bine Elvetiei intotdeauna :)

Atitudinea oamenilor se schimba in functie de aparente, de contexte, de hainele pe care le porti. Incercati sa faceti mici experimente sa va imbracati intr-un anumit fel si vedeti cum se poarta ceilalti cu voi, ce atitudine au inainte si dupa. E incredibil cum o fusta scurta iti da prioritate la trecerea de pietoni, cum un tatuaj semipermanent ii face pe toti sa creada ca tocmai ai trecut la sectanti, ca raspunsul ""NU"" inseamna "e impotriva noastra". E fantastic cum ambalajul vinde marfa!

Acum, sincer, preferati un ambalaj scump si o marfa ieftina sau un produs de calitate intr-o punga de un leu? Oricat ai investi in ambalaj nu faci decat sa-l arunci sau sa mai impachetezi si alta data altceva in el, deci un ambalaj poate imbraca mai multe forme, dar nu acelasi continut!

La multi ani Dragos si David!

 

Poate e cea mai ciudata relatie care exista, aceea care se formeaza intre parinte si copil! O relatie ce are la baza iubirea neconditionata, sacrificiul suprem, egoism, lasitate, autoritate, critica, sprijin. O relatie ce uneori merge ca la carte, parca urmeaza niste tipare si in acest sens totul devine usor pentru ca atat tu ca parinte, cat si copilul se conformeaza acestui tipar si lumea din exterior te admira: wau ce relatie perfecta.

Dar ce te faci cand copilului nu i se mai potriveste nici o masura si tu trebuie sa-i construiesti unicul tipar? Consider ca aici e reusita! Cand zilnic ai o noua provocare, cand zilnic inveti o noua lectie: aceea a rabdarii, a tactului, a umorul, a incapatanarii, a tacticilor de razboi.....ohooo si cate si cate mai inveti, daca vrei bineinteles!
O viata fara copii probabil ca este una tihnita, asezata, dar ca o petrecere fara tort si focuri de artificii!
Dar o viata, cand vezi zilnic licarirea bucuriei din ochii lor, valoreaza cat o comoara!

La multi ani dragi copii, sa aveti parte de o viata linistita, tihnita, plina de bucurii si fericire!


“Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.”– Dostoievski