Secunda dintre ani

 

  Și doamne cum se mai duc, ca nisipul din clepsidra lui David pe care și-a dorit-o atât de mult la Mânăstirea Neamț, de ani, vorbesc!
      Sunt ani in care te îndrăgostești, in care iubești, te căsătorești, ai copii, in care te despărți de cineva drag, in care moartea îți lasă doar amintiri .....Acea secunda dintre ce-a fost și ce va fi, doar asta face, te ajută să contabilizezi statistic evenimentele. Anul vechi nu-i o ciornă pe care să faci încercări și dacă ai greșit să treci pe curat, in noul an, evenimentul fără cusur!
Sunt evenimente pe care le trăiești o data în viață, sunt oameni lângă care stai preț de o călătorie, sunt imagini lipite pe rețină, parfumuri care te răscolesc, sunt perioade care se șterg din memorie și zile in care ți-ai dori să se dilate timpul, să "apuci."
      Familia e mai mare, cu cele două perechi de fini și micul finuț botezat anul acesta. Au fost două nunți superbe, la care nașii mici, bănuiți despre cine e vorba s-au simțit mi-nu-nat!
Concediul a fost de vis! Am simțit că a fost anul relațiilor, al întâlnirilor neprogramate, a surprizelor plăcute, a timpului petrecut intens! Un an

frumos!
       Îmi doresc sănătate pentru toți, tihnă, oameni lângă care timpul să fie de aur, bani ( mă codeam până mai an, dar mai las-o-n colo de modestie, că nu strică să fii pe plus) și vorba băieților " ce mai vrei tu"!
La mulți ani! 2017....

Marea

 

De ce iubesc marea? Pentru ca iubesc soarele, la rasarit, cand iti incinge pielea, cand apune. Pentru ca ma relaxeaza enorm linistea diminetii, clipocitul valurilor care se sparg la mal, pentru ca poti sa vii de dimineata buna la rasarit cand plaja e aproape pustie si sa-ti auzi gandurile. Pentru ca nu ai niciun program, doar arsita soarelui iti da de stire ca ar fi cazul sa te ridici si sa cauti o oaza de umbra. Pentru ca marea inseamna pentru mine concediu, vacanta, citit, cafea bauta in tihna, visat cu ochii deschisi si multa, multa energie pozitiva.
Nu mi-ar placea sa traiesc la malul marii s-ar pierde din farmecul, misterul, dorinta de ajunge acolo. Nu as putea sa o privesc si in alte anotimpuri decat vara, cand este magnifica, pentru mine!

Jurnal de vacanta

       

Stiu ca sunt multe zile libere, ca multa lume ne invidiaza, dar putini stiu cate lasi pentru aceasta perioada. Si nu sunt doua luni de huzur, pe insula paradisului, ci doua luni in care iei la dereticat toate ungherele casei, in care incerci sa te elberezi de tot ce s-a adunat un an intreg: haine (mici, vechi, iesite din uz), hartii (fise, caiete, lucrari), ganduri (care te-au macinat, te-au intristat), faci planuri (cum voi bea in fiecare zi doi litri de apa/zi, 50 de abdomene in doua serii, o pagina pe zi de scris in jurnal, colindat prin magazine si spalat ochii, citit, cefele descantate) Visat cu ochii deschisi, odihnit picioarele care doua luni nu mai stau incotopenite pe tocuri (ador vara), fara machiaj....relaxare!
Vom merge si anul acesta la mare, la 2 Mai. E greu sa mobilizezi atatea resurse pentru un sejur de doua saptamani, dar fericirea de pe chipul baietilor, curele de aerosoli, care i-au facut atat de mult bine lui David merita aceste eforturi.

40 de ani, Raluca! La multi ani!

     

Unii oameni sunt batrani la 18, altii sunt tineri la 90… Timpul este un concept creat de om. (Yoko Ono)

        Probabil eu nu vad schimbarea,  cei din jurul meu vad mai bine anii care se aduna. Si nu am cum, caci in fiecare an de 12 iunie sunt ametita de mirosul teilor si al caprifoiului care se intinde superb pe garduri si raspandeste o mireasma naucitoare. Am acelasi sentiment care ma poarta o vara intreaga, sa zbor, sa rad soarelui, sa port rochite care se misca usor in adierea vantului, sa culeg flori, sa ma odihnesc, sa scriu. Asta inseamna ziua mea, o vara intreaga!
         Anul acesta sunt 40!! Cred ca multi ani ma voi crampona de aceasta varsta, la fel cum multa vreme simteam ca am 35 :)! Ma gandeam de multe ori de ce mie nu-mi plac zilele sarbatorite cu fast, cu multa lume, agitatie si acum imi dau seama, ar dura numai o zi! E prea putin sa te simti special numai o zi! De aceea am decretat si in familie, wkendul Raluca (Cristi, Dragos, David) Anul acesta se comploteaza si se tes surprize. Cristi ma suspecteaza ca i-am tras de limba pe baieti, chiar n-am facut-o, imi place sa mi se faca surprize.
E primul an cand baietii mi-au facut cadou. Au fost singuri la cumparaturi!Am baieti mari!Au sosit cu punga si au inceput sa-mi prezinte: ness, 3 in 1, ciocolata Milka (cu arahide si alune) si tort de inghetata de ciocolata. Toate preferatele mele, ei mandri nevoie mare ca mi-au nimerit gusturile.
      De cadoul barbatilor (la comun), gandit si conceput de Cristi, nu am cuvinte ...un stilou, personalizat. Ador instrumentele de scris, mai ales stilourile!
      Sunt fericita, bucuroasa si multumita pentru tot ce am in jurul meu!

Final de poveste, XII B a terminat liceul!

Final de cls. XII B, promotia 2012-2016

XIIB 2012-2016

Atat de repede zboara zilele, saptamanile, e un vesnic luni si vineri. Anul acesta am fost diriginta de clasa a XII a. Cred ca la fiecare inceput de saptamana ma gandeam, mai am o saptamana alaturi de ei si vinerea ma gasea trista, cand aveam ora de filosofie, tot dirigentie!
Pe XI B i-am luat intr-o toamna superba. Nu stiam, nu banuiam, nu i-am solicitat, doar am aflat ca sunt la mine in catedra si le sunt diriginta. Cand iei clase mari, adica nu a IX a e mai greu sau mai usor, depinde de clasa.
         XI B-ul avea un CV glorios, de care auzisem, fara sa le predau. V-am luat cu o reputatie de rebeli, in primele saptamani toata lumea ma compatimea "vai ce te asteapta"....v-am acordat toata increderea de care am fost in stare si nu m-ati dezamagit. Mi-as dori atat de mult sa ne reintalnim peste ani si sa fiti la fel de veseli, deschisi, comunicativi, respectuosi, realizati si fericiti.Ati ras voi cand v-am intrebat ce vreti sa urmati si mi-ati spus ca aveti timp, as vrea ca timpul sa fie intotdeauna aliatul vostru si nu dusman!
        De acum jocurile erau facute, erau "ai mei", exista expresii celebre care definesc acest cuplu:diriginte-clasa. "Cum e dirigintele, asa e si clasa" "Sunt ai tai, educa-i" "Fa ceva cu ei!" ...Recunosc ca pentru mine a fost o provocare sa colaborez cu ei si a doua experienta de acest fel, de a prelua o clasa de-a XI a. Dar in alt context si pe care i-am avut doar un an!
Eu nu etichetez oameni, elevi, clase si poate de aceea am crezut in singura opinie pozitiva despre ei, cea a dnei Robb "Sunt foarte simpatici, prietenosi, glumeti, inteligentie, lipiciosi...ai sa vezi, ce bine te vei intelege cu ei"
         A fost cum se spune "dragoste la prima vedere". Mi-a ramas in minte si acum imaginea primei zile de scoala. Inghesuiti intr-o sala mica, prea mica pentru statura lor, dezamagiti ca au schimbat sala, diriginta, ca s-a terminat vacanta, dar toti, absolut toti curiosi, oare ce ii va astepta!
Le-am retinut numele foarte repede, cu o exceptie (mult timp le confundam pe cele doua fete Octavia si Diana, cred ca si ele si-au dat seama, dar nu mi-au zis nimic) Asta pana intr-o zi cand mi-am propus sa le retin numele si figura! :)
Am incercat sa discut cu ei matur, deschis, prieteneste, cu respect si sinceritate. Mi-a placut ca au fost foarte atenti si receptivi la cerintele mele: sa fie toleranti, sa incerce sa nu se certe, sa nu se jicneasca, sa-si asume fiecare individual faptele. Ne-am mai si suparat, au mai fost si mici discutii, ca asa se formeaza relatiile interumane.
Acum cand au....plecat devin nostalgica si ma gandesc ca m-am atasat atat de mult de ei si recunosc ca imi plezneste inima de bucurie cand colegii imi lauda clasa. Nu le vine sa creada cum s-au transformat:cuminti, respectuosi, calmi, implicati, cu bun simt! Vai cat sunt de mandra de ei!
Acum mai am un ghimpe in suflet: vine Bacul si tare mi-as dori sa il ia toti! Ca asta e viata, ai vesnic emotii pentru copii!

Am sa te infund de biban!

   

  Uneori astrele nu se aliniaza favorabil in casa familiei. Fiecare acumuleaza un set de nemultumiri, de frustrari, de energii negative.
Era dupa o perioada in care timp de doua saptamani, in casa s-a auzit foarte des "inspectie" si era normal ca la un moment dat sa izbucneasca vulcanul.
        A inceput cu o cearta intre ei, cand eu incercam sa mentim o convorbire telefonica, dar in acelasi timp sa mediez conflictul, dar din priviri taioase sau zambete. N-a fost chip! Inchid si incepe furtuna cu tunete si fulgere; descarcari nervoase de ambele parti!
         Trupa miroase atacul si se regrupeaza: din dusmani devin aliati si pregatesc lovitura de gratie. Apar ca doi pichinezi pusi pe harta: tipa, urla, acuza, trec la intimidari:
- Lasa ca vom fi si noi mari! Vom fi la casa noastra! (David)
- Vei veni la mine in vizita, tipa Dragos, catre taica-sau si am sa te infund de biban (in conditiile in care Cristi nu mananca peste), iar tie (mie) n-am sa te servesc nici macar cu o cafea (eu fiind moarta fara cafea)
Era clar atacasera unde ne durea cel mai tare: Cristi- o zi intreaga "infundat de biban", eu o zi fara cafea! :)))
La un asemena atac urma ca noi sa avem grija la urmatorul pas, deja eram pe un teren minat! Dar...brusc s-a cazut la pace, probabil si astrele se aliniasera favorabil intre timp si furtuna trecuse!
         Pichinezii au aparut la brat pozand in cei mai buni prieteni, tinandu-se smechereste de dupa cap "Nu-i asa? ca dupa ce facem cate un kkt suntem cei mai buni prieteni? Se intreaba ei retoric, tragand concluzia zilei!

Au inceput ingerasii sa manance haiose

   

     

 Am auzit pentru prima data expresia asta, de mult, tare de mult, in vremea copilariei mele, intr-o iarna cand stratul de omat era gros, ulitele inghetate, soseaua demult acoperita si inghetata si noi cu obrajii rosii ca focul, tragand din cand in cand nasurile inghetate, cu promoroaca in par si tragand de sanii pana in varf si apoi zburand spre poalele dealului...a inceput sa ninga, iar unul din copii a exclamat:
- "Au inceput ingerasii sa manance haiose!
- Ih, l-au aprobat ceilalti"

      Pentru mine a ramas cea mai sugestiva expresie, ludica, vesela, reala, potrivita cu fenomenul ce urma sa se intample. Nu am facut niciodata haiose, dar faceau toate mamele noastre si gaseam in fiecare casa, pe vremea aceasta, in mijlocul mesei o farfurie cu haiose. Intram, asa inghetati, dar nu simteam, dar probabil adultilor li se facea mila de noi si tot insistau sa mai intram pe langa "leruri" sa ne incalzim, sa "imbucam" ceva ca ne-o fi foame de atata zbenguiala, dar noi nu, si nu. Si atunci venea momeala "macar la un haios sa intrati". Si intram, in bucatoarioare calde, cu foc ce trosnea in soba si cu farfuria de haiose in mijlocul mesei si asa, cu manusile in mana, infulecam cate o bucata, doua, scuturand tot zaharul pe jos, care ramanea in urma noastra. Acesta e izvorul expresiei! Ingerasii mananca haiose si fulgii se astern pe pamant!
      Doamne, si cat am mai asteptat si anul acesta pudra asta, miraculoasa, a zapezii. S-a implorat cerul sa trimita cativa fulgi, sa fie si la noi zapada, iar de aseara, guresele vrabii ale casei nu mai contenesc Cat ninge, cate haiose mananca ingerasii (le-am spus si lor expresia). Nu a nins asa de tare, dar dorinta, asteptarea te face sa vezi lucrurile altfel.
      La 8.20 au iesit afara la zapada, au curatat trotuarul, parcarea. Au intrat in casa si s-au apucat de teme. David cu un ochi pe geam, unul in caiet....."Si Frau, acum mi le da, pe toate, nu stie cate am pe cap: de dimineata ninge in continuare, trebuie sa curat trotuarele , joi plec in delegatie (are tabara de iarna cu cercetasii) eu nu stiu daca ma incadrez cu toate"
       Vai cat imi placea sa fac carari cand ningea, acum il vad pe David facand aceeasi activitate cu aceeasi placere!

Homar

   

 Dragos poate oricand sa devina personaj de roman cu conditia sa ai simtul umorului, altfel ceri trimitere la Obreja.
      Momentan are doua optiuni pentru viitorul lui profesional: sofer de autobuz sau bucatar. Cred ca de la ultima i se trage si urmatoarea idee: la 18 ani isi schimba numele in HOMAR :))))) i se pare ca suna mult mai bine si mai frumos Homar Dragos Mihai. De cand mi-a spus, cu greu ma pot abtine sa nu rad, cand imi amintesc.
    Fiind vacanta si noi, cei care ne apropiem de  schimbarea prefixului ne gandeam cu nostalgie la zapezile de altadata, plecam spre Izvoare, dar sa nu uitam ca suntem alaturi de Dragos....
    " E oribila salopeta, e groasa, eu nu ma pot misca!" Iei pantalonii lui David? Nuuuu, salopeta! "
      Ajungem dupa inca cateva mici maraieli si... Prima cazatura, a doua....mi-am spart capul! :)))) Maaaamaaa spune-mi e stabila gheata? :))))) Se trag ei de cateva ori pe fund pe pojghita de gheata si plecam spre masina. Jur ca pe o distanta de 10 m Dragos isi pierde una din manusi. Ne-am intors,  am cautat, am intors hainele din masina, am miscat masina din loc, manusa nu-i ! 

      E un copil atat de inteligent, dar are o incapatanare fantastica! Cu mine se intelege de minune ca-i dezamorsez toate toanele si radem, cu David e intr-o relatie de toleranta, David fiind mult mai matur si se conduce dupa deviza "pace si armonie in familie"; cu ta-su, e de poveste, ca soarecele si pisica! Au amandoi aceleasi reactii la aceiasi tipuri de stimuli.
      Il rog sa-mi incalzeasca o ceasca cu cafea "cana mea, cu boabe de cafea, pui pe 400, 2 minute si o lingurita de zahar" .

Pleaca, pufaind, zgomote infundate din bucatarie, tipat ascutit "Auuuu! Era sa mor!" Vine cu cafeaua intr-o cana de-a lor cu crocodil :))) bag lingurita, cat zahar ai pus? Recunosc, doua! Ce sa fac? Nu m-am putut  abtine! :)))) Nu am amestecat foarte mult, gust, ma fixeaza cu privirea.... Ei ce zici, asa-i ca-i mai buna mai dulce? E excelenta! Multumesc! 

       Acesta e Dragos! 

La multi ani 2016!

   Nici nu-ti dai seama cand trecutul a disparut, doar clipind din gene, intr-o secunda. Ii zice trecut si totusi il porti mereu, incercand sa nu-l uiti sau din contra inghesuindu-l in cotloanele cele mai intunecate ale mintii.
Foaia viitorului e din nou alba, imaculata, gata sa scrii istorie sau sa te balacesti in banalitate inca un an si inca unul....

     De fiecare data cand intorc foaia anilor, imi amintesc de povestea bunicului, unui coleg care la aniversarea de 80 de ani a primit urarea "Sa traiesti bunicule o 100 de ani!" Dragii mei, nu stiu daca mai vreau: ar insemna inca 20 de veri de facut fan si 20 de ierni cu  porci de taiat...!"
     Facand bilantul anului 2015 cea mai fericita zi a anului pentru David a fost ziua cand a primit bicicleta, pentru Dragos vacanta petrecuta la mare, pentru Cristi imi asum eu alegerea, fara sa il intreb, intalnirea cu Ciprian la Tulcea si clipele pe care ni le-a putut oferi in concediu ducandu-ne in locuri noi pentru noi, iar pentru mine: toate rasariturile de la malul marii, cu valurile care se zbateau la picioare, cu razele soarelui pe fata, balansoarul de la Coana Leana, cu ciripitul vesel al lui David langa mine, culegand scoici; zilele in care lor le-au sclipit ochii de fericire, urcand pe biciclete, vaslind, calarind, in telegondola, primind diplome, depunand promisiunea de Cercetas, colindand cu clasele la biserica, FBurile primite, zilele in care analizele ieseau bine si plecam fericiti acasa din spitale si nu pe ultimul loc sustinerea gradului I, a mea.
        De azi...2015 a fost!
        2016 va fi!